Aspirina poate preveni cancerul pancreatic în cazul pacienților cu diabet

Publicat: 14 oct. 2024, 07:36, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Aspirina poate preveni cancerul pancreatic în cazul pacienților cu diabet

Aspirina poate reduce cu 40% riscul de cancer pancreatic în cazul pacienților cu diabet zaharat, potrivit unui studiu, transmite BBC.

Cercetătorii de la  University of Southampton au examinat dosarele medicale aparținând unui număr de aproximativ 10.000 de persoane din Marea Britanie.

Dr. Zaed Hamady, unul dintre autorii studiului, a precizat că această cercetare, care include un număr atât de mare de persoane din Marea Britanie, este prima care a raportat acest efect al aspirinei în cazul pacienților suferinzi de diabet. Potrivit dr. Hamady, cancerul pancreatic este unul dintre cele mai grave. Aproape toți pacienții afectați de acest tip de cancer nu supraviețuiesc în următorii cinci ani de la diagnosticare.

Acest amplu studiu demonstrează că aspirina, folosită în mod obișnuit, poate preveni dezvoltarea cancerului pancreatic.

”Am descoperit că există un risc redus cu 20% în rândul populației generale, ceea ce a fost demonstrat anterior față de alte tipuri de cancer, în special de colon, dar acum poate fi valabil și în cancerul pancreatic.

Cu toate acestea, mai surprinzător este că efectul preventiv este mai puternic în cazul persoanelor cu diabet, în cazul cărora riscul de cancer pancreatic scade cu 40%, explică dr. Hamady.

Cercetătorii de la Universitatea din Southampton și Spitalul Universitar Southampton au studiat o cohortă de 500.000 de persoane, între 2006 și 2010.

Ei spun că, la momentul analizei, în cadrul acestui grup, erau 1.762 de cazuri de adenocarcinom ductal pancreatic (PDAC) – cel mai frecvent tip de cancer pancreatic.

Potrivit cercetătorilor, mai puține cazuri de PDAC s-au înregistrat în grupul persoanelor care luau aspirină în mod regulat, în momentul recrutării.

National Health Service subliniază că aspirina în doză mică – de obicei 75 mg sau un sfert dintr-un comprimat obișnuit – este în general sigură de luat o lungă perioadă.

Cu toate acestea, pacienții sunt sfătuiți să ia aspirină numai dacă este recomandată de un medic. Deoarece abuzul de aspirină poate crește riscul de ulcer gastric, avertizează National Health Service.