Șeful ANI, Ionel Moise „Ariel”, nu se dezminte: A albit-o iar pe vicepreședinta PSD Elisabeta „Uța” Lipă
Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), licențiatul în marketing Florin-Ionel Moise „Ariel”, are de ceva timp un nou hobby: să mușamalizeze „prea ca la țară” cazul de incompatibilitate strigătoare la cer al vicepreședintei PSD, pensionara MAI Elisabeta „Uța” Lipă.
Puterea a semnalat Agenției Naționale de Integritate (ANI) că președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), chestorul pensionar de poliție Elisabeta „Uța” Lipă, fostă Oleniuc, în același timp este „și președintele Federației Române de Canotaj (FRC), dar are și contract de activitate sportivă la FRC, deși este pensionară MAI, și vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), iar FRC și COSR primesc finanțări de la ANS”. Dar, controversatul președinte al ANI, Florin-Ionel Moise „Ariel”, a catadicsit după vreo două luni să ne transmită un răspuns la mișto privind starea de incompatibilitate a „Uței” Lipă.
„Uța” Lipă centrează, „Uța” Lipă marchează, iar Moise „Ariel” …doarme la ANI
„Opinăm că exercitarea funcției de președinte al ANS cu rang de secretar de stat, simultan cu exercitarea funcțiilor de președinte al Federației Române de Canotaj și de vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, nu generează o situație de incompatibilitate, întrucât respectiva situație nu se încadrează în niciunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare”, a precizat Moise „Ariel” pentru PUTEREA pe data de 7 octombrie 2024. Dar, vătaful de la ANI a uitat să precizeze că la articolul 84, alineatul 4, din Legea nr.161/2003 se menționează negru pe alb, că „Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat și persoanele care îndeplinesc funcții asimilate acestora pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice”.
Dar, președintele ANS, care are funcție de secretar de stat, Elisabeta „Uța” Lipă, nu exercită „activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice”, ci are contract de activitate sportivă cu Federația Română de Canotaj și primește indemnizație pentru că este vicepreședinte COSR. Adică, pe lângă funcția remunerată de președinte ANS mai încasează bani și de la FRC și COSR. Mai mult, Moise „Ariel” nu a vrut să observe și faptul că președintele ANS, care acum este „Uța” Lipă, distribuie banii publici de la ANS către FRC și COSR, adică ea centrează și tot ea dă cu capul!
Ca mistoul să fie total, vătaful ANI ne precizează „că prezentul răspuns reprezintă punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Integritate raportat la situația de fapt descrisă de dumneavoastră și la dispozițiile legale incidente, nu este o interpretare generală şi obligatorie a textelor de lege și nu reprezintă rezultatul activității de evaluare efectuată în condițiile Legii nr. 176/2010”. Adică, mai direct, nu ne mai deranjați cu o asemenea situație că ANI nu are timp să aplice prevederile legale!
Moise „Ariel” are…miopie când vine vorba de firmele familiei Lipă
Tot PUTEREA a sesizat ANI și despre faptul că vicepreședintele PSD, pensionara MAI Elisabeta „Uța” Lipă, fostă Oleniuc, a ascuns în declarațiile de avere și de interese, timp de cinci ani, că soțul său, Cornel Lipă, este acționar la cinci firme și chiar administrator la una dintre ele. Răspunsul transmis de șeful ANI Ionel Moise „Ariel” către PUTEREA este incredibil.
„Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, menționăm că deponentul nu are obligația de a menționa în declarația de avere calitatea de asociat și administrator la societăți comerciale a soțului său, cu excepția cazului în care acesta încasează venituri din respectivele calități, venituri care se declară la rubrica „VII. Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)”, din formularul declarației de avere”, a precizat vătaful ANI. Insă, acesta demonstrează că, din start, a mușamlizat cazul, pentru că, numai la o simplă verificare, ar fi constatat că soțul „Uței” Lipă a avut un profit de 854.626 de lei, adică circa 180.000 de euro, de la firma Olimpic Expert SRL București, iar de la societatea „Izodasa” SRL Timișoara, profitul a fost doar 111.977 de lei, ceea ce a reprezentat vreo 23.000 de euro. Practic, Moise „Ariel” a ignorat prevederile Legii nr.161/2003 unde se preciează că se trec în declarațiil de avere și de interese „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)” și, totodată, „Se vor declara inclusiv investiţiile şi participările în străinătate”.
Rețeta ANI: Interpretare pe lângă lege, doar pentru mușamalizare
Ca tacâmul miștoului să fie complet, Ionel Moise „Ariel” ne-a transmis că „De asemenea, calitatea de asociat și administrator la societății comerciale a soțului deponentului se declară în declarația de interese la punctul 5 din formularul declarației, numai în situația în care respectivele societăți au încheiat contracte cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde statul este acţionar, ori au fost finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri externe”.
Dar, de unde a scos vătaful ANI o asemenea prevedere, greu de aflat pentru că nu menționează niciun act normativ în susținerea celor mai sus menționate de el. Dar, spre știința lui Moise „Ariel”, tot în Legea 161/2003 se menționează că în categoria veniturilor declarantului și ale membrilor de familiei sunt următoarele categorii indicate: „(1) hârtii de valoare deţinute (titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale; (3) împrumuturi acordate în nume personal”.
Practic, legea stipulează clar „acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale” și nu „numai în situația în care respectivele societăți au încheiat contracte cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde statul este acţionar, ori au fost finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri externe”. Practic, ca să mușamalizeze faptul că „Uța” Lipă n-a trecut de cinci ani în declarațiile de avere și de interese faptul că soțul este acționar la cinci firme, Moise „Ariel” a completat legea cu prevederi numai de el știute, încercând, astfel, să dea o tentă de legalitate interpretărilor sale.
Moise „Ariel” e mumă pentru Lipă și „ciumă” pentru Ciolacu
Oare premierul Marcel Ciolacu sau ministrul Culturii Raluca Turcan și-au trecut de plăcere în declarațiile de avere și de interse faptul că soțul ori soția dețin acțiuni sau sunt administratori la societăți comerciale? Poate totuși Parchetul General va scana și acest joc de a alba-negra practicat de președintele ANI, Ionel Moise „Ariel”, pentru „albirea” vicepreședintei PSD, Elisabeta „Uța” Lipă. Dar, PUTEREA a semnalat de mai multe ori că Moise „Ariel” este mai presus de lege .
Citește mia mult: Șeful ANI, Ionel Moise „Ariel”, este mai presus decât legea…ANI