BT a primit aprobarea pentru achiziția OTP Asset Management România
Banca Transilvania a primit aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară pentru achiziția OTP Asset Management, de la OTP Group.
OTP Asset Management Romania SAI SA este compania pentru care Grupul Banca Transilvania mai avea nevoie de aprobare din partea autorităților, după anunțarea, în iulie a.c., a achiziției celorlalte subsidiare OTP Group din România.
OTP Asset Management Romania SAI SA rămâne companie de sine stătătoare, parte din Grupul Banca Transilvania, cu orientare către administrarea fondurilor de investiții alternative. Va avea o nouă identitate de brand și repoziționare pe piață prin gama de produse și servicii distincte.
BT Asset Management este unul dintre liderii pieței de administrare a investițiilor, cu 14 fonduri deschise în administrare, 217.000 de clienți și 5,1 miliarde de lei active în administrare. OTP Asset Management Romania SAI SA este unul dintre jucătorii din top zece companii de profil și are în prezent peste 14.000 de clienți și 657 milioane de lei active în administrare.
Banca Transilvania (BT) a achiziționat, în 30 iulie, OPT Bank România, precum și celelalte subsidiare ale OTP Group din România, finalizând fuziunea prin absorbție.
Tranzacția a primit aprobarea Consiliului Concurenței și a Băncii Naționale a României. Achiziția uneia dintre subsidiare, OTP Asset Management, a rămas, la acea data, în etapa de aprobare de ASF.
Prima înțelegere a fost făcută în februarie 2024, când BT și OTP Group au anunțat semnarea acordului de achiziție.
Celelalte subsidiare cumpărate de Banca Transilvania sunt OTP Leasing România, OTP Asset Management România, OTP Factoring România, OTP Consulting România, OTP Advisors România și Fundația OTP Bank România.
Având în vedere că tranzacția a fost finalizată, Banca Transilvania începe integrarea OTP Bank România și a celorlalte subsidiare.
“Banca Transilvania are un istoric foarte reușit atât în ceea ce privește creșterea organică, cât și achizițiile. Integrările companiilor achiziționate ne-au ajutat să ne formăm capabilități unice, să ajungem liderul pieței românești și să trasăm strategia Grupului Banca Transilvania pentru a deveni lider în toate segmentele. Pasul făcut azi este în această direcție și întărește angajamentul nostru de a susține economia românească. Mulțumim, OTP Group, pentru încredere, iar echipei OTP Bank România, pentru ce a realizat timp de 20 de ani. BT este pregătită pentru o integrare rapidă și lină, sunt încrezător că vom face o execuție foarte bună a integrării, în interesul clienților, angajaților și al pieței”, arata Horia Ciorcilă, Președinte al Consiliului de Administrație, Banca Transilvania.