Deputatul Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, s-a retras de pe lista PSD Olt pentru parlamentare
Șoc la PSD Olt cu puțin timp înainte de intrarea în campania electorală pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. Unul dintre oamenii importanți ai social-democraților din județul Olt, Adrian Ionuț Chesnoiu, deputat și președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, s-a retras de pe lista pentru Parlament.
Deputatul de Olt Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, a organizat, luni, o conferință de presă în care a anunțat că s-a retras de pe lista PSD Olt pentru parlamentare. Lista de candidați fusese anunțată cu aproape două săptămâni în urmă și aprobată de conducerea centrală. Decizia de retragere vine ca urmare a evenimentelor din ultimele zile, care au repus în discuție subiecte precum integritatea candidaților, după cum a explicat Chesnoiu.
„Întotdeauna am susținut că o funcție de demnitate publică trebuie privită ca o responsabilitate socială și niciodată ca un interes personal. Totodată, cred cu tărie că succesul în politică este dat întotdeauna de efortul depus de echipa din care faci parte, de capacitatea membrilor ei de a se conecta la problemele reale ale oamenilor și nu în ultimul rând de principiile și valorile în care cred toți partenerii tăi de drum! Cu echipa PSD am reușit în ultimii ani de guvernare să facem progrese semnificative, să asigurăm stabilitate României într-un context de securitate zonală plin de provocări“, a anunțat Adrian Chesnoiu.
De ce s-a retras deputatul Adrian Chesnoiu de pe lista PSD Olt pentru parlamentare
Adrian Chesnoiu a fost trimis în judecată de către DNA Timiș în decembrie 2022, fiind acuzat de instigare și abuz în serviciu. Procesul său se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deputatul de Olt nu vrea ca acest proces să fie folosit de adversarii politici, în campanie.
„A venit, iată, perioada electorală, unde nu mai contează reușitele, nu mai contează principiile și valorile umane, nu mai contează adevărul, ci doar anumite tușe care sunt folosite pentru a umbri uneori și temporar, toate realizările importante care marchează activitatea unui om! Din păcate, pentru unii, perioadele electorale nu sunt despre rezultate, nu sunt despre proiectele bune pentru români, ci despre cum pot să destabilizeze o echipă prin exagerări, prin defăimare, prin atacuri nejustificate la persoană“, a mai spus deputatul.
„Nu voi lăsa ca o problemă personală care trenează de mai bine de doi ani de zile, și care îmi doresc să se încheie cât mai repede pentru ca adevărul să iasă la iveală, să fie o armă de manipulare în mâna Opoziției. Nu vreau să fiu o posibilă frână pentru echipa din care fac parte, pentru că interesul general primează celui individual“, a susținut Adrian Chesnoiu în fața jurnaliștilor, același mesaj transmițându-l și prin intermediul paginii sale de Facebook.
Adrian Chesnoiu ocupa locul 3 pe lista pentru Camera Deputaților
„Prin retragerea mea de pe listele de candidați la alegerile parlamentare din acest an vreau să le smulg adversarilor ”arma redutabilă” (așa cum își imaginează ei) de discreditare a echipei PSD și aștept să văd oferta lor de proiecte pentru dezvoltarea României”, a mai precizat deputatul de Olt.
Adrian Chesnoiu ocupa locul 3 pe lista pentru Camera Deputaților a PSD Olt, după Marius Iancu și actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu. Pentru același loc pe listă Organizația Caracal a PSD va trebui să desemneze acum un nou candidat.
Citește și: Răzbunare. Deputatul Daniel Ghiță a fost executat de PSD pentru că a demascat-o pe „Uța” Lipă