PSD Gorj a depus candidaturile pentru Parlament. Mihai Weber – primul la Deputați, Cristi Rujan deschide lista la Senat

Publicat: 14 oct. 2024, 19:08, de Marian Apipie, în POLITICĂ , ? cititori
PSD Gorj a depus candidaturile pentru Parlament. Mihai Weber - primul la Deputați, Cristi Rujan deschide lista la Senat
PSD Gorj a depus candidaturile pentru Parlament. Mihai Weber - primul la Deputați, Cristi Rujan deschide lista de la Senat

PSD Gorj a depus, luni, la Biroul Electoral de Circumscripție, dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare programate la data de 1 decembrie. Lista pentru Camera Deputaților este deschisă de președintele organizației județene, Mihai Weber, la Senat Cristi Rujan fiind primul pe listă.

PSD Gorj a depus candidaturile pentru Parlament. Președintele Mihai Weber este primul la Deputați, urmat de deputatul Claudiu Manta și de Marius Negru, secretar de stat în Ministerul Energiei. La Senat, primul loc pe listă este ocupat de Cristi Rujan, senator, urmat de Dragoș Drăghescu, avocat și subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

Mihai Weber a anunțat că PSD Gorj abordează aceste alegeri cu o echipă de oameni serioși, determinați și bine pregătiți în diverse domenii de activitate. „PSD Gorj, echipa care contează! Astăzi am consemnat, oficial, înscrierea în competiția electorală pentru alegerile parlamentare a candiaților la scrutinul care va avea loc pe data de 1 decembrie. PSD Gorj abordează aceste alegeri cu o echipă de oameni serioși, determinați și bine pregătiți în diverse domenii de activitate, precum ingineri, medici, profesori, avocați, care vor reprezenta județul cu cinste în Parlamentul României. PSD a reușit să câștige încrederea gorjenilor datorită faptelor, nu vorbelor, lucruri concrete care se văd“, a afirmat Weber.

„Personal, mi-am atins obiectivele asumate în urmă cu patru ani, și anume includerea operelor lui Constantin Brâncuși în patrimoniul UNECO, realizarea unui spital nou, proiect care se află într-o fază avansată de elaborare, drumul expres, proiectul meu de suflet și, totodată, împreună cu primarii din județul Gorj, atragerea proiectelor de dezvoltare a comunităților. Sunt realizări care mă bucură și îmi dau încredere în viitor! Am încredere în gorjeni, iar gorjenii au încredere în PSD!“, a fost mesajul liderului PSD Gorj.

PSD Gorj a depus candidaturile pentru Parlament. Iată lista:

CAMERA DEPUTAȚILOR

  1. Weber Mihai

Președinte PSD Gorj, Secretar General Adjunct PSD, Deputat, Președinte Comisia SIE din Parlamentul României, Inginer.

  1. Manta Claudiu

Vicepreședinte PSD Gorj, Deputat, Notar public, Lector universitar.

  1. Negru Antonie Marius

Secretar de stat în Ministerul Energiei, Inginer.

  1. Prof. univ. dr. ing. Popescu Luminița Georgeta

Rector, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

  1. Dăianu Adrian

Președinte PSD Târgu Jiu, Director General, S.C. Edilitara Public Târgu Jiu, Inginer.

  1. Dragnei Ana Maria

Medic primar obstetrică-ginecologie, Doctor în științe medicale.

  1. Mazilu Marius Dumitru

Secretar General Adjunct PSD Gorj, Vicepreședinte TSD Gorj.

SENAT

  1. Conf. univ. dr. Rujan Ion Cristinel

Vicepreședinte PSD Gorj, Senator, Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul României, Doctor în Drept, Avocat.

  1. Drăghescu Aurel Dragoș

Vicepreședinte PSD Gorj, Subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Avocat.

  1. Penescu Elena

Președinte OFSD Târgu Jiu, Farmacist, Antreprenor.

  1. Talău Ioana

Vicepreședinte PSD Gorj, Secretar General OPSD Gorj, fost Director Casa de Pensii Gorj, Economist.

Citește și: Comisia juridică a Camerei Deputaţilor are un alt preşedinte, după demisia Laurei Vicol