Compania HiSky a inaugurat cursele aeriene din Oradea spre Bucureşti şi Londra

Publicat: 14 oct. 2024, 22:51, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Compania HiSky  a inaugurat cursele aeriene din Oradea spre Bucureşti  şi Londra
Foto: presshub.ro

Compania aeriană HiSky a inaugurat luni, la Aeroportul Oradea, zborurile spre Bucureşti şi retur. Marţi, 15 octombrie, este programat și primul zbor spre Londra (Stansted).

Zborul inaugural al HiSky către Bucureşti a decolat luni dimineaţă la 6,30 şi s-a întors la Oradea, la ora 19,20. Aeronava a fost „botezată” pe pistă cu tunuri de apă.

„Este o ocazie deosebită pentru aeroportul din Oradea să fie gazda primei baze operaţionale a unei companii aeriene. Începând cu ziua de azi, Compania HiSky ne-a făcut bucuria şi onoarea de a-şi înfiinţa o bază operaţională la noi, de unde va deservi zboruri către capitala României, suplimentând gradul de conectivitate pe care îl avem către Bucureşti, precum şi o destinaţie foarte solicitată şi de succes operată de pe Aeroportul din Oradea, zborul către Londra”, a declarat Răzvan Horga, managerul general al Aeroportului Internaţional Oradea

Ruta Oradea-Bucureşti va fi operată cu şapte curse pe săptămână, oferind orădenilor posibilitatea de a călători zilnic între aceste două oraşe, de luni până duminică. Zborurile către Londra vor fi disponibile în zilele de marţi, joi şi duminică.

Potrivit directorului comercial al companiei, Irina Onofraş, durata unui zbor Oradea – Bucureşti este de numai 35 de minute.

„Este o mândrie pentru noi să ajungem să ne extindem la Oradea. Cele două curse directe sunt atât pentru cei care locuiesc din Oradea, dar şi pentru cei care vor veni în vizită în acest minunat oraş. În afară de cele două destinaţii spre Otopeni şi Londra, compania HiSky oferă şi conexiunile directe din Bucureşti spre Dublin, Frankfurt, Paris, Malaga, Barcelona, Chişinău, Tel Aviv, Bruxelles şi New York. Sperăm că o să ne extindem şi mai departe pe cursele directe pe care le vom opera de pe Aeroportul Oradea”, a specificat Irina Onofraş.

Vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a afirmat că lansarea acestor rute este „un moment de bucurie”, care nu ar fi fost posibil fără investiţiile importante care s-au făcut la Aeroportul Oradea şi proiectele de operaţionalizare a acestor investiţii.

„Prin operarea zilnică a unei curse Oradea – Bucureşti şi înapoi, precum şi operarea a trei curse pe săptămână Oradea – Londra şi retur ne conectăm în mod mai consistent cu lumea. Bihorenii împrăştiaţi în lume pot veni acasă, aparţinătorii lor îi pot vizita, investitorii care sunt aici şi care vor să vină au o facilitate suplimentară de a ajunge în Oradea într-un termen mult mai scurt şi în condiţii bune. De asemenea, mediul academic, turiştii vor beneficia de acest curse”, a afirmat Mircea Mălan.

Primarul Florin Birta a arătat că lansarea acestor rute aeriene este rezultatul acordului de asociere semnat în luna aprilie a acestui an între HiSky şi societatea Air Oradea, companie publică a Primăriei Oradea şi Consiliului Judeţean Bihor.

„Acest acord nu putea fi încheiat dacă nu era un parteneriat corect, transparent, între Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor. Azi, suntem martorii celor două curse inaugurale pe care trebuie să le privim ca pe investiţii strategice pentru municipiul Oradea şi judeţul Bihor, pentru că ne legăm de capitala ţării, prin mai multe zboruri, mai sigure, mai ieftine şi mai rapide, şi ne legăm de capitala Angliei, care va fi pe lângă un pol economic, unul turistic şi cultural pentru noi”, a spus primarul Birta.

Şi fondatorul şi directorul general al Companiei HiSky, Iulian Scorpan, a transmis un mesaj cu acest prilej.

„Suntem deosebit de încântaţi să inaugurăm primele zboruri HiSky din Oradea către două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti şi Londra. Această nouă conexiune aduce locuitorilor din Oradea şi împrejurimi posibilitatea de a ajunge mai uşor în capitala României şi în inima Regatului Unit. Oradea este un oraş cu un potenţial extraordinar, iar sprijinul comunităţii şi investiţiile locale au transformat acest aeroport într-un adevărat punct de legătură cu Europa. Suntem mândri să oferim aceste rute esenţiale şi să contribuim la dezvoltarea regiunii, facilitând accesul rapid şi confortabil pentru pasagerii noştri”, a declarat Iulian Scorpan.

Compania HiSky dispune de o flotă compusă din opt aeronave Airbus, incluzând modelele Airbus A319, Airbus A320, Airbus A321 Neo, precum şi un Airbus A330 – o aeronavă de mare capacitate, destinată zborurilor de lung-curier.

În luna iunie a acestui an, HiSky a inaugurat ruta Bucureşti-New York, devenind astfel prima companie aeriană care conectează România cu Statele Unite ale Americii după o pauză de aproape 21 de ani.

Recent, compania a obţinut și autorizaţia de a opera zboruri regulate şi către Canada.