Robert Negoiţă vine cu bomba: Autorizaţia pentru construcţia planşeului Unirii trebuie dată de Primăria Sectorului 3; Nicuşor Dan nu face nimic, ne facem de râs!

Publicat: 15 oct. 2024, 11:37, de Vera Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Robert Negoiţă vine cu bomba: Autorizaţia pentru construcţia planşeului Unirii trebuie dată de Primăria Sectorului 3; Nicuşor Dan nu face nimic, ne facem de râs!

Autorizaţia pentru construcţia planşeului Unirii trebuie dată de Primăria Sectorului 3, pentru că aşa prevede legea, a afirmat marţi edilul Robert Negoiţă.

Într-o declaraţie la sediul PSD, el a precizat că în Bucureşti sunt două instituţii care autorizează – tot ce înseamnă zone protejate şi monumente istorice e Primăria Generală, tot ce înseamnă restul, în afară de asta, sunt primăriile de sector.

„Deci nu contează cine e proprietarul terenului. Deci tot ce este în Sectorul 3 şi nu este monument istoric sau în zonă protejată, noi autorizăm lucrările Primăriei Generale de multe ori. Mie îmi pare atît de rău că discutăm atât de mult de ce zice Nicuşor Dan şi nu discutăm nimic din ce face Nicuşor Dan, că nu face nimic. Cred că ar trebui să vedem ce face. Cred că ar trebui făcut planşeul ăla, ne facem de râs, o să râdă oamenii de noi. Ne facem de râs internaţional, e în mijlocul oraşului, la kilometrul 0, ajunge să se surpe, nu e în stare să îl facă şi nici pe alţii nu lasă să îl facă. E incalificabil, ce poţi să comentezi? (…) Eu sunt pentru dialog oricând să găsim soluţii umane, nu cu buldozerul, nu cu escavatorul, nu cu luptă, suntem în Evul Mediu?”, a afirmat Negoiţă.

El a acuzat că Primăria Capitalei urmăreşte să blocheze tot, face doar politică şi nu are proiecte.

„Nouă ne-au scos palmierii, au lăsat în urmă nişte gropi. Dacă scoteau palmierii şi puneau arţari, puneau nuci, puneau corcoduşi, puneau două păpădii, „domnule nouă nu ne plac palmierii, nouă ne plac păpădiile şi de asta noi în loc punem păpădii”. În urmă au lăsat nişte gropi, nu au pus nimic. Asta e trist, asta face primarul general. Nu ştie decât să demoleze, să strice, e supărat pe ce se face. Cred că totuşi oraşul ăsta trebuie să se mişte. (…) Am încercat să comunic cu primarul general. Nu am reuşit Nu doar eu sunt în situaţia asta, nimeni nu reuşeşte să comunice cu dumnealui!”, a transmis primarul Sectorului 3, care a precizat că planşeul poate să se prăbuşească oricând.