Orașul din România ce ar trebui evitat de turiști. E foarte populat, dar plin de urși
Orașul din România, aflat în județul Brașov, se confruntă cu o problemă tot mai gravă: prezența urșilor care coboară din păduri în zonele locuite. În localitatea Săcele, una dintre cele mai frecventate destinații turistice din țară, numărul urșilor care vin să caute hrană în curțile oamenilor a crescut alarmant, provocând teamă și disconfort în rândul localnicilor.
Orașul de care ar trebui să ne ferim
Aceștia relatează că animalele sălbatice sunt tot mai des întâlnite pe străzile orașului, în special în perioada de toamnă, când fructele coapte din livezi atrag animalele în căutare de hrană.
Situația a devenit atât de gravă încât mulți locuitori evită să iasă din case după lăsarea întunericului. Un bătrân din Săcele a povestit că în fiecare seară, un urs obișnuiește să se apropie de casele din zonă, iar la un moment dat a fost văzut chiar într-un pom, probabil în căutare de fructe.
Oamenii explică că urșii vin din cauza foamei și au învățat că grădinile oamenilor sunt o sursă sigură de hrană. Mai mulți localnici au descris cum animalele sparg gardurile și se plimbă prin curți, speriindu-i pe cei care locuiesc în zonă.
„E plin pe aici de urşi. Unul e mai mare, unul e ursoaică cu pui”. „Sparge gardurile pe acolo, vin la fructe acum că na, mai sunt fructe prin pom…rupe gardurile”, au dezvăluit localnicii, conform observatornews.ro.
Conform datelor furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, în județ există aproximativ 1400 de urși, ceea ce face ca problema să fie deosebit de dificil de gestionat. Deși Guvernul a autorizat capturarea și chiar împușcarea a 55 de urși considerați „problemă”, soluțiile implementate până acum nu par să fie suficiente pentru a proteja locuitorii din Săcele și din alte zone afectate.
În primele nouă luni ale acestui an, Jandarmeria din Brașov a intervenit la nu mai puțin de 773 de apeluri de urgență privind prezența urșilor în zone locuite. Cu toate acestea, doar cinci dintre animale au fost tranchilizate și relocate, ceea ce subliniază dificultatea autorităților de a gestiona eficient situația.
Din punct de vedere legal, jandarmii sunt primii care intervin atunci când urșii sunt semnalați în apropierea locuințelor. Ei folosesc sirene, petarde și spray-uri cu piper pentru a alunga animalele. Totuși, în cazurile mai grave, tranchilizarea este posibilă doar cu implicarea unui medic veterinar, conform Ordonanței 81, care reglementează acest proces.
Această măsură a complicat intervențiile, deoarece tranchilizarea necesită convocarea unei comisii formate din autoritățile locale, gestionarii fondului de vânătoare și un medic veterinar.
Locuitorii din Săcele trăiesc cu frica de a se întâlni cu urșii la orice pas, iar autoritățile locale sunt puse în fața unei provocări majore. Chiar dacă măsurile adoptate de Guvern oferă un cadru legal pentru intervenții, numărul mare de animale și răspândirea acestora în zone tot mai populate fac ca soluțiile să fie lente și adesea ineficiente. Turiștii, de asemenea, sunt afectați, deoarece prezența urșilor reduce siguranța în multe dintre locurile de vizitat din Brașov și împrejurimi.