Gigantul auto Stellantis a ajuns să îl irite şi pe Joe Biden, după ce a înfuriat autorităţile italiene
Gigantul auto multinaţional Stellantis, care are în portofoliu mărci de renume europene şi americane, a ajuns să irite şi Casa Albă, după ce săptămâna trecută a înfuriat autorităţile italiene.
Casa Albă: Stellantis ar trebui să îşi respecte angajamentele asumate
Stellantis, compania-mamă a Chrysler, ar trebui să-și respecte angajamentele asumate față de sindicatul United Auto Workers (UAW) în 2023 pentru comunitățile afectate de închiderea uzinelor din Statele Unite, a declarat miercuri Casa Albă.
Acordul încheiat între UAW și Stellantis a inclus un angajament de a redeschide și extinde producția în comunitățile care au fost devastate de închiderile anterioare ale fabricilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de Reuters.
‘Ceea ce vrem să vedem este că Stellantis își îndeplinește cu siguranță aceste angajamente față de UAW și față de comunități’.
Stellantis a convenit ca în 2023, în cadrul contractului UAW, să investească 1,5 miliarde de dolari pentru redeschiderea uzinei de asamblare din Belvidere, Illinois, care a fost închisă, și să construiască noi camionete de dimensiuni medii până în 2027, ca parte a unor planuri de investiții totale de 19 miliarde de dolari.
Gigantul auto Stellantis a ajuns să îl irite şi pe Joe Biden. Stellantis a recunoscut că a amânat unele investiţii
Stellantis a recunoscut în august că a amânat unele investiții din cauza condițiilor economice, dar a declarat că „își menține cu fermitate angajamentul”.
Președintele Joe Biden a călătorit în Illinois în noiembrie 2023 pentru a promova acordul.
În ultimele săptămâni, Stellantis a intentat numeroase procese împotriva UAW și a unităților locale, afirmând că sindicatul a încălcat contractul său prin amenințarea cu greva din cauza întârzierilor companiei în investițiile planificate.
Karine Jean-Pierre nu a răspuns direct la o întrebare privind un raport conform căruia Stellantis intenționează să mute o parte din producția de pick-up-uri Ram în Mexic. În prezent, Stellantis produce alte variante ale camionetelor Ram în Mexic.
UAW a declarat anul trecut că Stellantis amenința să mute producția camionetei Ram 1500 din zona Detroit în Mexic.
Săptămâna trecută, Stellantis a înfuriat autorităţile italiene care l-au acuzat pe CEO-ul Carlos Tavares pentru probleme de la Fiat.
Vicepremierul Italiei și ministru al Transporturilor, Matteo Salvini, a declarat sâmbătă că CEO-ului Stellantis, Carlos Tavares, ar trebui să-i fie rușine pentru că a declarat că producția de automobile în Italia este prea scumpă dacă guvernul nu oferă noi stimulente pentru sector.
„Sectorul este în criză în parte din cauza lui. CEO-ului Stellantis ar trebui să-i fie rușine și să-și ceară scuze”, a declarat Salvini la Milano.
În ciuda reacţiilor vehemente din Italia, Stellantis a anunţat miercuri că luna viitoare va suspenda activităţile la unele fabrici din Italia care produc motoare şi maşini, inclusiv modelul de oraş Fiat Panda, ca răspuns la condiţiile dificile de pe piaţă şi a cererii reduse.
Vor fi afectate unităţile de producţie din Pomigliano d’Arco, Termoli şi Pratola Serra în perioada 11-29 noiembrie, iar sindicatele au fost anunţate, a precizat Stellantis.
Deja Stellantis a suspendat în Italia producţia la celebra uzină Mirafiori din Torino, care produce modelul electric de oraş Fiat 500 şi două maşini sport Maserati, până la 1 noiembrie.
Stellantis, care deţine mărci precum Fiat, Peugeot, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, este singurul mare producător auto al Italiei.
Citeşte şi: Situaţie dramatică la Fiat! Vicepremierul Italiei despre şeful Stellantis: Ar trebui să-i fie ruşine!