Vrancea: Ministrul Angel Tîlvăr deschide lista PSD la Camera Deputaţilor

Publicat: 17 oct. 2024, 22:07, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ALEGERI , ? cititori
Vrancea: Ministrul Angel Tîlvăr deschide lista PSD la Camera Deputaţilor
Foto: turnulsfatului.ro

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şi fostul şef al TSD Gabriel Petrea se regăsesc, alături de multe nume noi, pe listele de candidaturi pentru alegerile parlamentare depuse de PSD Vrancea, joi seara, la Biroul Electoral Judeţean.

Ministrul Angel Tîlvăr deschide lista la Camera Deputaţilor pentru Vrancea, urmat de medicul veterinar Monica Aniţei şi fostul ministru al Tineretului şi şef al TSD Gabriel Petrea.

La Senat deschide lista directorul DSP Vrancea, medicul stomatolog Cătălin Graur, urmat de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Florin Lixandru, economista Claudia Ostafie şi un expert în atragerea fondurilor, Antimirescu Ionel.

Potrivit preşedintelui PSD Vrancea, Nicuşor Halici, criteriile care au stat la baza selecţiei candidaţilor pentru alegerile parlamentare au fost atât expertiza administrativă şi politică, cât şi etica şi integritatea.

„Astăzi am depus şi noi listele de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. Vreau să vă spun că lista propusă de PSD Vrancea este o listă cu candidaţi care sunt experţi pe diferite domenii, cu expertiză în diferite funcţii administrative şi politice, dar cel mai important e că au expertiză administrativă, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel central. Dincolo de criteriile obligatorii în politică, de integritate, de etică, de a nu avea vulnerabilităţi, vorbim de dosare penale, de incompatibilitate, conflicte de interese. A fost o selecţie foarte riguroasă de oameni oneşti, cu etică foarte ridicată şi cu expertiză atât la nivel judeţean cât şi naţional”, a declarat, la ieşirea de la BEJ, preşedintele PSD Vrancea, Nicuşor Halici.

Cu privire la faptul că doi candidaţi care au mai puţine legături cu Vrancea, Florin Lixandru şi Gabriel Petrea, au ajuns pe listele judeţene de la parlamentare, Halici a subliniat că aceştia au venit „la rugămintea sa”, pentru a da greutate listei.

„Au ajuns la rugămintea mea, pentru a face din lista judeţeană una dintre cele mai bune liste la nivel naţional, chiar şi raportat la nivelul organizaţiilor PSD şi le mulţumesc pentru acest lucru. (…) Nu au fost aleşi într-un mod aleatoriu, cu bileţele, aşa cum înţeleg că mai fac unii, alţii”, a spus Halici.

El a subliniat că niciunul dintre cei care au fost nominalizaţi pentru un loc în parlament nu se va retrage după alegeri, pentru a face loc candidaţilor de pe locurile neeligibile.