Geoană recunoaşte că s-a dus la Moscova fără niciun rezultat: Nu puteam să antrenez statul roman într-o vizită exploratorie

Publicat: 17 oct. 2024, 21:49, de Vera Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Geoană recunoaşte că s-a dus la Moscova fără niciun rezultat: Nu puteam să antrenez statul roman într-o vizită exploratorie

După ce a tăcut mult timp şi chiar a negat la un moment dat că ar fi fost la Moscova, în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, candidatul independent Mircea Geoană a recunoscut acum că a fost totuşi acolo, dar “în vizită exploratorie”, care nu s-a soldat cu niciun rezultat.

Într-un interviu acordat postului Europa Liberă, Geoană a susţinut că “nu a vrut să antreneze statul” în vizita sa la Moscova.

“În 2008, Putin a fost la summit-ul NATO de la București. În 2009, când am fost în vizită, Medvedev (n.r. Dmitri Medvedev – președintele Rusiei între 2008 și 2012) de abia preluase președinția Federației Ruse”, a declarat Geoană, potrivit site-ului Europei Libere.

Întrebat de ce nu s-a dus în calitate de președinte al Senatului României și a trebuit să se ducă în calitate privată, el a răspuns:

“Pentru că în acel moment eram candidat la Președinție și nu puteam să antrenez statul român într-o vizită exploratorie”.

El a recunoscut că vizita a avut zero rezultate: “ Niciunul. Niciunul. N-am câștigat Președinția României, deci niciunul”.

“Am urmărit să am o relație relativ normală cu un vecin foarte important într-o vreme care Rusia era partener strategic al NATO.”, a mai adăugat fostul preşedinte PSD.