Limba engleză în Ținutul Secuiesc – un simptom al unui vid comunicațional și un mesaj pentru viitor

În contextul diversității culturale din România, problema limbii a fost mereu una sensibilă, iar tensiunile dintre vorbitorii de maghiară și română în „ținutul secuiesc” nu sunt o excepție. Însă, o nouă tendință observată de oficialii locali – utilizarea limbii engleze între copiii maghiari și români – adaugă o dimensiune surprinzătoare și, în același timp, problematică pentru coeziunea socială din regiune. Deși acest fenomen poate părea un detaliu minor, el reflectă un vid comunicațional și ridică întrebări profunde despre integrare și identitate în România multiculturală.

Engleza – o soluție temporară, nu un remediu pe termen lung

Utilizarea limbii engleze de către copii ca mediu de comunicare este un exemplu clasic de adaptare pragmatistă la o problemă pe care adulții nu au reușit să o gestioneze eficient. În absența unei stăpâniri adecvate a limbii române de către copiii maghiari și a lipsei de cunoștințe de maghiară în rândul copiilor români, engleza devine limba de mijloc, limbajul universal care salvează situația. Cu toate acestea, deși engleza poate părea o soluție practică pe termen scurt, pe termen lung ridică provocări serioase.

Educația și integrarea sunt profund legate de limbaj, iar atunci când limba națională devine ineficientă ca mijloc de comunicare între comunități, apar fisuri în țesutul social. Engleza poate funcționa ca un limbaj de tranzit, dar nu poate înlocui limba română într-o țară în care această limbă joacă un rol constituțional și simbolic crucial. Faptul că aceste comunități se bazează pe o limbă străină pentru a se înțelege poate fi interpretat ca un eșec al politicilor de educație lingvistică și de integrare națională.

O problemă educațională profundă: deficiențele sistemului

La baza acestui fenomen stă o problemă educațională. Faptul că unii copii maghiari nu au acces egal la învățarea limbii române a fost confirmat recent de o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Discriminarea în accesul la limba română pentru elevii maghiari nu este doar o chestiune de legislație, ci una cu implicații profunde în viața de zi cu zi.

Metodologia actuală de predare a limbii române în școlile cu predare în limba maghiară pare să fie una deficitară, concentrându-se prea mult pe literatura clasică, cu „arhaisme” nefolositoare pentru copii care au nevoie de abilități practice de comunicare. După cum subliniază Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, trebuie reformat modul în care limba română este predată, punând accent pe comunicare practică și mai puțin pe detalii literare dificil de înțeles chiar și pentru elevii români nativi.

Mesajul către autorități: integrarea culturală și lingvistică trebuie recalibrată

Lipsa unui proiect coerent de integrare lingvistică și culturală în regiune este o problemă pe care autoritățile române nu o pot ignora. Să nu uităm că România a trecut printr-un proces de „România Educată”, program susținut de președintele Klaus Iohannis, dar care nu pare să ofere soluții concrete pentru diversitatea culturală și lingvistică din Ținutul Secuiesc. Absența unei poziții oficiale clare din partea președintelui pe acest subiect ridică întrebări legitime despre prioritizarea politicilor educaționale și despre modul în care coeziunea națională este abordată la nivel înalt.

Acest fenomen de utilizare a limbii engleze nu ar trebui perceput ca un simplu „haos”, așa cum ar putea sugera titlul. Din contră, este un strigăt pentru atenție din partea unei generații care nu a fost dotată cu mijloacele necesare pentru a construi punți între comunități. Acești copii au găsit un limbaj comun, dar unul care ignoră contextul național și rolul crucial pe care limba română trebuie să îl joace în formarea unei identități colective.

O soluție de echilibru: respectarea diversității culturale și învățarea limbii române

Soluția nu este simplă și nu poate veni doar dintr-o parte. Autoritățile române trebuie să înțeleagă că diversitatea culturală din această regiune este o resursă, nu un obstacol, iar educația lingvistică trebuie să fie adaptată acestui context special. În același timp, liderii comunităților maghiare trebuie să încurajeze învățarea limbii române nu ca o „obligație”, ci ca o oportunitate pentru tinerii lor de a se integra și de a avea succes în societatea românească.

În cele din urmă, fenomenul observat în „ținutul secuiesc” nu este un „haos”, ci o provocare care poate fi transformată într-o oportunitate dacă toate părțile implicate vor colabora pentru a crea un mediu educațional care să promoveze atât identitatea culturală, cât și integrarea. Limba engleză poate fi utilă ca soluție temporară, dar viitorul stă în echilibrul între păstrarea specificului local și construirea unui limbaj comun, esențial pentru coeziunea națională.