Temperaturile extreme vor afecta jumătate din populaţia urbană a României, până în 2040

Publicat: 20 oct. 2024, 22:16, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Temperaturile extreme vor afecta jumătate din populaţia urbană a României, până în 2040
Foto: infoclima

Temperaturile extreme vor afecta aproximativ 50% din populaţia urbană a României, până în anul 2040 . Cel mai mult vor avea de suferit oraşe precum Bucureşti şi Craiova, conform unui raport referitor la starea climei la nivel naţional.

Criza climatică globală a atins un punct critic, evidenţiat de datele din 2023 care arată o creştere a temperaturii medii globale cu 1,48 de grade Celsius faţă de perioada preindustrială. Aproape jumătate din zilele anului au depăşit pragul de 1,5 grade Celsius stabilit prin Acordul de la Paris, semnalând direcţia alarmantă în care se îndreaptă climatul, cu impact profund asupra ecosistemelor şi societăţii”, arată rezumatul documentului „Starea Climei – România 2024”.

România resimte deja aceste schimbări prin intensificarea valurilor de căldură în ultimele şapte decenii. Între 1950 şi 2023, durata şi frecvenţa acestora au crescut semnificativ, majoritatea regiunilor înregistrând prelungiri de 10-15 zile, iar sud-vestul şi estul ţării peste 25-30 de zile. Proiecţiile indică o continuare a acestui trend până la sfârşitul secolului, afectând sănătatea publică şi economia, mai arată raportul.

În afară de valurile de căldură, o altă provocare majoră pentru România este reprezentată de secetă. Astfel, suprafeţele afectate de secetă moderată, severă şi extremă au crescut, cu maxime în perioadele 2018 – 2020 şi 2021 – 2023.

Seceta din 2018-2021 este cea mai lungă înregistrată, având efecte devastatoare asupra agriculturii şi securităţii alimentare. Tendinţa de aridizare continuă, influenţând profund ecosistemele şi producţia agricolă”, au precizat autorii raportului de specialitate.

Alte fenomenele meteorologice extreme, cum ar fi furtunile severe, au devenit mai frecvente. Între anii 1940 şi 2023 s-a observat o creştere a condiţiilor favorabile pentru asemenea evenimente, mai ales în estul şi în nordul ţării.

Proiecţiile pentru 2025-2050 şi sfârşitul secolului indică o intensificare a acestor fenomene, cu impact negativ asupra agriculturii şi infrastructurii.

În plus, urbanizarea amplifică efectele schimbărilor climatice. Oraşele devin mai calde şi mai uscate decât zonele rurale, fenomen cunoscut ca Insula de Căldură Urbană, iar diferenţele de temperatură pot ajunge până la 7-8 grade Celsius. Până în 2040, valurile de căldură şi temperaturile extreme vor afecta aproximativ 50% din populaţia urbană, în special în oraşe precum Bucureşti şi Craiova.

Adaptarea necesită politici urbane integrate şi soluţii bazate pe natură. Odată cu creşterea temperaturii medii globale, ne apropiem de puncte critice climatice, praguri ireversibile cu efect devastatoare.

Slăbirea circulaţiei meridionale din Atlantic poate duce la scăderea precipitaţiilor şi intensificarea secetelor în România, afectând agricultura şi securitatea alimentară. Este esenţială anticiparea acestor schimbări prin avertizare timpurie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, se precizează în raport.

Potrivit sursei citate, politicile climatice devin, în acest fel, cruciale. În context, Pactul Ecologic European şi Legea Europeană a Climei stabilesc obiective pentru neutralitatea climatică până în anul 2050.

România a implementat măsuri privind eficienţa energetică şi promovarea energiei regenerabile, dar lipsa unei legi naţionale a climei şi implementarea deficitară subliniază necesitatea unei viziuni integrate. Sectorul energetic este central în această tranziţie. Deşi combustibilii fosili sunt predominanți, există planuri de creştere a capacităţilor regenerabile şi nucleare până în 2050. Electrificarea economiei şi dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei sunt esenţiale pentru atingerea neutralităţii climatice”, sunt de părere experţii în probleme de mediu.