Cât mai poate suporta România?

România se află într-un moment critic, cu perspective economice care ar trebui să ne îngrijoreze profund. Conform estimărilor recente, costurile guvernamentale cu dobânzile vor ajunge la un alarmant 99,7 miliarde de lei în 2031, comparativ cu 36,2 miliarde de lei în 2024. Această creștere dramatică, care va face ca ponderea cheltuielilor cu dobânzile să sară de la 2% la 3,5% din PIB, subliniază o realitate dură: statul nu va putea susține cheltuielile fără a recurge la majorarea impozitelor sau la îndatorarea continuă a populației.

Cifrele de mai sus nu sunt doar statistici, ci un semnal de alarmă asupra gestionării financiare a țării. În timp ce guvernul proclamă nevoia de dezvoltare accelerată, se dovedește că, în loc să investească în sectoare vitale precum sănătatea și educația, alocă resurse enorme pentru a acoperi dobânzile din datorii. În acest context, este esențial să ne întrebăm: cum putem construi un viitor sustenabil dacă ne îndatorăm constant, cu un ritm de creștere a datoriei publice care depășește cu mult creșterea economică?

Îngrijorător este și faptul că datoria publică va depăși pragul de 1.000 de miliarde de lei în curând, atingând valori prognozate de 1.749,1 miliarde lei în 2031. Cu o economie care aproape că stagnează și un deficit bugetar în continuă expansiune, este evident că modelul economic actual este nesustenabil.

09:03, 01.09.2024 • ECONOMIE

Situație ciudată în economia României: creștere economică modestă, dar încasările guvernamentale din impozitul pe profit au crescut semnificativ

Așadar, unde ne aflăm? La nivel individual, fiecare român este dator statului cu peste 12.000 de euro, o sumă care reflectă cât de profundă este problema datoriei publice. Cheltuielile guvernamentale sunt în creștere, dar beneficiile pentru populație nu se văd. Deși există promisiuni de investiții, realitatea este că România nu reușește să atragă fonduri europene esențiale, iar bugetul se umple cu cheltuieli necontrolate.

Politicile guvernamentale nu doar că exacerbează criza economică, dar și subminează încrederea cetățenilor în capacitatea statului de a gestiona eficient resursele. În loc să adopte măsuri de austeritate și reforme fiscale, se preferă perpetuarea unui model bazat pe consum excesiv și îndatorare. Aceasta nu este doar o problemă de politici economice, ci și una de responsabilitate morală față de generațiile viitoare.

Cheltuielile excesive pentru salariile bugetarilor și bunuri și servicii, comparativ cu tăierile din fondurile destinate proiectelor esențiale, arată o viziune pe termen scurt, concentrată pe menținerea unei aparente stabilități, în loc să abordeze problemele structurale ale economiei.

Aceste alegeri iresponsabile nu pot continua. Este nevoie de un guvern care să prioritizeze investițiile productive, să limiteze risipele și să îmbunătățească absorbția fondurilor europene. Doar printr-o gestionare riguroasă a resurselor putem spera la o revenire a încrederii cetățenilor și la o redresare economică reală.

În concluzie, datoria publică nu este doar o problemă de cifre; este o povară pe umerii fiecărui cetățean român, iar actuala guvernare trebuie să își asume responsabilitatea. În lipsa unor măsuri concrete și eficiente, viitorul economiei românești rămâne incert, iar cetățenii vor continua să suporte costurile unei guvernări ineficiente. Trebuie să ne întrebăm: câți dintre noi suntem dispuși să suportăm această povară și, mai ales, cât timp mai poate dura această situație?