Ghinion. Sforarul „Vuitton” al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, a ratat fotoliul de deputat PSD de Teleorman
Sforarul „Vuitton” al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, a fost disperat să obțină cu fotoliu de parlamentar, dar o organizație puternică a PSD l-a flituit pe ultima sută de metri.
După ce a fost trimis la plimbare de organizația PSD Constanța, sforarul „Vuitton” al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, a bătut la ușa unei alte filiale PSD din sudul României. Cu ajutorul unor directori și băieți deștepți de la calea ferată, sforarul „Vuitton” al Transporturilor a ajuns la o înțelegere cu președintele PSD Teleorman Adrian Gîdea potrivit căreia Bogdan Mîndrescu urma să fie pus pe un loc eligibil pentru Camera Deputaților în acest județ. Numai că, liderul PSD Teleorman, Adrian Gîdea, care este și președintele Consiliului Județean, s-a prins că sforarul „Vuitton” nu poate să facă ceea ce a promis, adică să rezolve niște probleme cu trenurile către această zonă, și l-a trimis la plimbare. Mai mult, între timp, vătaful Teleormanului a aflat că Bogdan Mîndrescu a rămas fără sprijinul conducerii centrale a PSD. Așadar, sforarul „Vuitton” a ratat ocazia să ajungă deputat în fieful lui Dragnea și Videanu. Cine știe, poate peste patru ani, are mai mult noroc?