Stimulentele fiscale pentru angajaţii din construcţii vor fi eliminate treptat, în următorii patru ani

Publicat: 26 oct. 2024, 13:24, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
Stimulentele fiscale pentru angajaţii din construcţii vor fi eliminate treptat, în următorii patru ani
Stimulentele fiscale pentru angajaţii din construcţii vor fi eliminate treptat, în următorii patru ani

Stimulentele fiscale pentru angajaţii din sectorul construcţiilor vor fi eliminate treptat printr-o nouă lege care va fi adoptată până în martie 2025, potrivit Planului bugetar-structural naţional pe termen mediu 2025-2031, publicat de Ministerul Finanţelor.

Noua lege va modifica Codul Fiscal în vederea reducerii graduale a stimulentelor fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcțiilor.

Reducerea treptată a stimulentelor fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcțiilor va începe în 2025 și se va finaliza până la sfârșitul anului 2028, precizează documentul menţionat.

În 2018, guvernul a acordat angajaţilor din construcţii mai multe scutiri de impozite.  Câteva sute de mii de angajaţi nu au mai plătit impozitul pe venit, contribuția la sănătate și nu au mai contribuit la Pilonul II de pensii.

Planul bugetar-structural pe termen mediu are ca scop sprijinirea extinderii perioadei de ajustare a deficitului bugetar de la patru la şapte ani şi combină reformele prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cu reforme suplimentare.

Citeşte şi: Piața construcțiilor din România a înregistrat maxime istorice în ultimii doi ani, însă 2025 se anunță un an dificil