Amintiri cenușii: la nouă ani de la Colectiv, promisiunile rămân neonorate

Când tragedia este aproape uitată, promisiunile devin fum. La nouă ani de la incendiul devastator din clubul Colectiv, ce a secerat 64 de vieți tinere și a mutilat alte câteva sute, România pare să fie prinsă într-un ciclu continuu de promisiuni neonorate și proiecte abandonate. Pe data de 30 octombrie 2015, un foc violent transforma o seară de distracție într-un coșmar pentru multe familii și un punct de cotitură pentru întreaga societate românească.

Promisiunile de atunci, pline de speranța reconstrucției și reformei, sună acum ca un ecou distant în camerele goale ale unor centre pentru mari arși care nu au fost niciodată construite. În timp ce familiile victimelor comemorează aproape un deceniu de la tragedie, eforturile statului de a ameliora sistemul medical dedicat tratării arsurilor severe par să fie mai degrabă gesturi simbolice decât soluții reale.

De la legi la realități: când schimbările sunt doar pe hârtie

În primăvară, Ministerul Sănătății a încercat să facă un pas înainte, emițând un ordin ce permite transformarea unor secții medicale existente în unități pentru tratarea marilor arși. Această măsură, însă, a fost rapid criticată de supraviețuitori și specialiști ca fiind o soluție „din pix”, adoptată fără alocarea resurselor necesare pentru a face aceste secții funcționale și eficiente. „Vom afla acum că avem multe paturi pentru mari arși critici și nu știam„, ironizează dr. Elena Copaciu, voce cunoscută în lupta pentru îmbunătățirea îngrijirii arșilor în România.

Mai mult, în iunie, o decizie a procurorilor de a clasifica al doilea dosar Colectiv, care investiga întârzierile transferului răniților în străinătate, a adăugat un nou strat de dezamăgire și a subliniat încă o dată distanța dintre legislație și acțiunea efectivă.

Un răspuns al societății: activism și rezistență

Printre dărâmăturile sistemului, supraviețuitorii, cum ar fi Mihai Grecea, refuză să fie reduși la statutul de victime pasive. După ce a petrecut aproape o lună în comă și a fost dat cu șanse minime de supraviețuire, Grecea s-a transformat într-un activist fervent pentru drepturile pacienților cu arsuri, luptând pentru schimbări legislative și pentru respectarea demnității umane în sistemul medical. „România nu a catadicsit să facă mai nimic din ce era cu adevărat important de făcut„, constată amar.

Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care nu au supraviețuit infernului din acea noapte, observă cum tragedia Colectiv a devenit treptat o notă de subsol în agenda publică: „Nu mai vorbește nimeni despre Colectiv. Ne caută din ce în ce mai puțină lume.„

O promisiune întârziată: centrele pentru mari arși

Cu toate promisiunile și planurile anunțate, realitatea este că, la aproape un deceniu de la tragedie, nu s-a construit niciun centru nou pentru tratamentul marilor arși. Cele trei centre aflate în lucru sunt estimate a fi finalizate abia în 2025, un termen care pare a se extinde în mod constant.

Această întârziere nu doar că reflectă incapacitatea administrativă, dar pune și vieți în pericol, întrucât pacienții cu arsuri severe rămân extrem de vulnerabili în fața infecțiilor nosocomiale și a altor complicații care pot apărea în spitalele insuficient echipate.

Așa merg lucrurile la noi…

În timp ce oficialii se luptă să alinieze realitatea la legislație, societatea civilă, sprijinită de voci ca ale lui Grecea și Iancu, continuă să aducă în discuție nevoia de schimbare autentică și de acțiuni concrete. Rămâne de văzut dacă această nouă generație de activiști va reuși să transforme un sistem răvășit de promisiuni neonorate într-unul care să servească cu adevărat nevoile celor afectați de tragedii precum Colectiv.