Războiul e prea aproape. Rafinăria Petromidia instalează noi sisteme de alarmare
Grupului KMG International (fost Grup Rompetrol) a luat măsuri suplimentare de alarmare a personalului din companie și a locuitorilor din zonă, în caz de pericole neașteptate în zona Mării Negre.
La Rafinăria Petromidia a fost instalat un nou sistem de alarmare şi înştiinţare a populaţiei, format din 22 de sirene. Sistemul permite alarmarea pe o rază de 10 km în jurul rafinăriei, printr-o investiţie de aproximativ 700.000 de dolari. Noul sistem include 22 de sirene de diferite capacitaţi şi o staţie centrală de acţionare şi comandă a acestora.
”Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a implementat un nou sistem de alarmare pe platforma Petromidia Năvodari, printr-o investiţie de aproximativ 700.000 de dolari”, arată un comunicat al companiei, făcut public miercuri.
Nouă dintre echipamente sunt instalate pe teritoriul platformei Petromidia, iar 13 în exteriorul rafinăriei, în localităţile Mamaia, Năvodari, Lumina, Corbu, Sibioara şi Piatra.
„Investiţiile continue şi dezvoltarea de proiecte cu impact în zona de siguranţă, inclusiv implementarea de noi sisteme de protecţie, atât pentru angajaţii noştri, cât şi pentru populaţia învecinată, sunt priorităţi majore ale Rompetrol Rafinare. Beneficiul principal adus de noul sistem este posibilitatea unui răspuns eficient şi în timp real la situaţiile de urgenţă, fapt care ne ajută să menţinem un standard ridicat de siguranţă în toate sectoarele”, a declarat Florian Daniel Pop, director general al Rompetrol Rafinare.
Amplasamentul lor a fost stabilit în baza unui studiu realizat de o companie specializată şi avizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” Constanţa, astfel încât să permită alarmarea pe o rază de 10 km în jurul rafinăriei.
În plus, noile echipamente pot fi acţionate în sistem centralizat atât de angajaţii Rompetrol Rafinare special instruiţi în cazuri de necesitate care vizează compania, cât şi de ISU, pentru situaţii care vizează întreaga populaţie în situaţii externe, care nu ţin de activitatea platformei Petromidia.
”Spre deosebire de vechiul sistem de alarmare, noile sirene au o arie de acţiune mult mai mare, cele care au funcţionat până acum asigurând doar acoperirea teritorială a platformei Petromidia. Totodată, prin noul sistem se pot transmite, pe lângă semnalele acustice, diferite mesaje vocale, cu ajutorul cărora va putea fi anunţat motivul declanşării alarmei şi modul în care trebuie să acţioneze populaţia”, precizează compania.
Lucrările au fost coordonate de specialiştii Rompetrol Rafinare, prin Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol), cu sprijinul ISU şi au fost executate de o companie specializată.
Rompetrol Rafinare a derulat, numai în cursul acestui an, proiecte de dezvoltare şi modernizare a activelor operaţionale în valoare totală de circa 85 milioane de dolari, la care se adaugă şi alte investiţii în mentenanţă şi conformitate.
Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
În martie anul acesta, la Rafinăria Petromidia s-a produs o explozie, 20 de persoane fiind evacuate. În iunie 2023, a avut loc o explozie, compania declanşând o anchetă. Un pompier a fost rănit.
Un nou obiect străin, pe care Ministerul Apărării Naționale (MAPN) l-a numit „țintă aeriană de mici dimensiuni” a violat spațiul aerian al României în noaptea de vineri spre sâmbătă (18-19 oct.), a anunțat MAPN. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a alertat populația din nord-estul județului Constanța.
În jurul orei 02:30, sistemul de supraveghere radar al Armatei a observat că un obiect de mici dimensiuni se îndreapta dinspre largul Mării Negre, către România.
Obiectul se afla la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, explică Ministerul Apărării.