Cum protejează Înalta Curte „intimitatea” inculpaților: dansul VIP-urilor în fața justiției

Când vine vorba de lege și dreptate în România, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva suntem prinși într-un vals juridic demn de Kafka. Căci așa arată povestea deciziilor care transformă interceptările DNA și DIICOT în simple șoapte pierdute în vânt.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pare că s-a transformat într-un protector dedicat al intimității inculpaților, apărând mai degrabă confidențialitatea infractorilor de lux decât dreptatea pentru victimele acestora. Și nu, nu vorbim despre niște neica-nimeni. La mijloc sunt VIP-uri cu dosare grele, de la sume fabuloase până la șantaj și corupție cu parfum academic.

Iată cine se bucură de „scutul” Înaltei Curți

Printre cei care au descoperit gustul dulce al deciziei 64/2023 a ÎCCJ se numără nume grele din peisajul mioritic. Primul pe listă: profesorul Iosif Urs, un personaj cu două dosare penale – unul pentru corupție și altul pentru șantaj – care s-a folosit de această decizie ca de un talisman miraculos. Și funcționează. Urs încearcă să scape de probele grele pe baza unui detaliu tehnic: colaboratorul sub acoperire al DNA nu ar fi avut dublă autorizare pentru a înregistra și a supraveghea. În mod convenabil, Înalta Curte spune că dacă nu există două mandate – unul pentru supraveghere și altul pentru înregistrare – totul este nul. Zero. Fum.

Desigur, domnul Urs nu este singurul care beneficiază de această interpretare generoasă. Cine mai e pe listă? Celebrul Dumitru Buzatu, baronul de Vaslui prins cu 1,25 milioane de lei în portbagaj. Cu ajutorul aceleași decizii, Buzatu a anulat interceptările care-l făceau să pară mai corupt decât era pregătit să admită. Avocații săi s-au folosit cu măiestrie de „scutul” oferit de ÎCCJ, iar acum baronul zâmbește superior în fața unui sistem care parcă i-a scris scenariul de scăpare pe măsură.

Și să nu uităm de Miruna Pascu, mama protectoare a lui Vlad Pascu, celebrul autor al tragediei din 2 Mai. Miruna, acuzată că ar fi influențat martori și instruit „oxicomani” cum să mintă frumos în fața anchetatorilor, a scăpat și ea de probele incriminatoare tot datorită aceleași decizii. Se pare că în România, dacă ai suficient noroc (sau avocați de top), scapi de acuzații chiar dacă faptele par evidente ca lumina zilei.

Decizii legale sau acrobații avocățești?

Decizia 64/2023 a ÎCCJ a devenit un veritabil instrument de protecție pentru marii jucători de pe scena infracțiunilor. Judecătorii au stabilit că orice interceptare realizată fără cele două mandate (atenție: supraveghere și înregistrare) este nulă. Sună corect? Poate. Dar impactul acestor interpretări legale lovește în plin credibilitatea justiției române. Cât de greu este, de fapt, să dai două mandate pentru un investigator sub acoperire? De ce trebuie ca fiecare detaliu tehnic să devină o portiță de scăpare pentru un inculpat care, dacă e să ne luăm după probe, ar trebui să-și petreacă următorii ani la răcoare?

„Intimitatea” infractorilor, mai prețioasă decât dreptatea?

ÎCCJ argumentează că dreptul la viață privată este sacrosanct, chiar și pentru suspecții de infracțiuni grave. Curtea pune accent pe proporționalitate și pe faptul că, da, chiar și inculpații au drepturi. Dar unde tragem linia între protejarea intimității și asigurarea justiției pentru victime? Încălcarea vieții private pare să cântărească mai mult decât faptele scandaloase care se ascund în spatele ușilor închise ale VIP-urilor.

Cazul Buzatu, de exemplu, este emblematic. Baronul de Vaslui a fost prins în flagrant delict, iar probele erau cât se poate de clare. Dar iată că interceptările au fost șterse cu buretele, fiindcă investigatorul sub acoperire n-a avut două semnături magice de la judecător. „Bun venit în România, unde milionarii prinși cu mâna în sac scapă de răspundere pentru că se strică stiloul la autorizări!” – ar spune un observator amărât.

România, țara unde legea se încurcă în detalii

De la decizia ÎCCJ până la aplicarea retroactivă a prescripției, povestea justiției românești seamănă tot mai mult cu o piesă absurdă. Peste 9.000 de dosare au fost închise pe motiv de prescripție. Iar acum, cu dubla autorizare a interceptărilor, asistăm la un nou episod în care marii „boieri” ai corupției scapă de sub sabia justiției.

Să ne mai mirăm că încrederea publicului în justiție este sub nivelul mării? Că, în ochii românilor, legile nu sunt decât hârtii cu paragrafe alambicate, folosite de avocați șmecheri pentru a proteja pe cine trebuie? Că sistemul judiciar pare o scenă de teatru în care actorii sunt mereu aceiași, iar publicul, neputincios, asistă la un spectacol mereu previzibil?

Facem tot ce putem pentru noi și ai noștri!

În concluzie, „intimitatea” inculpaților VIP e mai bine păzită decât seifurile băncilor. Și noi, restul, ce facem? Încă așteptăm ziua în care justiția se va aplica fără portițe, fără interpretări care să favorizeze elitele corupte. Până atunci, să ne bucurăm de spectacol. Poate că într-o zi vom învăța și noi cum să jucăm mai bine după regulile acestui joc. Sau, cine știe, poate chiar să le schimbăm.