Trai pe vătrai la RAR. Bonusuri salariale de 6 milioane euro și „stimulente” de 560.000 euro pentru administratori
Din toamna anului 2012, Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (RAR) a devenit sinecura de lux a județului Teleorman, fiind condusă de „specialiști” auto din acest județ, remunerați mult mai bine decât președintele României, primul ministru și liderii Parlamentului.
Rocadă de Teleorman: Omul lui Dragnea, înlocuit de omul lui Videanu
Ca urmare a trocului politic din USL, din 31 mai 2012 și până la 31 ianuarie 2020, adică timp aproape nouă ani, George Dincă, omul lui Liviu Dragnea „garantat” și susținut de Liviu Dragnea, a condus Registrul Auto Român.
Și l-a condus pe bani mulți, adică pentru o remunerație lunară de numai vreo 9.000 de euro, timp în care pe la conducerea ministerului Transportului s-au perindat, nici mai mult, nici mai puțin, 11 miniștri.
Dar, din februarie 2020, omul lui Dragnea, care a fost și vicepreședinte PSD Sector 1, a făcut un pas, mai exact pe postul de director infrastructură, sinecură înființată cam în aceea vreme.
În locul său a ajuns prietenul și mentorul lui Dincă și chiar partenerul de afaceri, cum apar cei doi prin informărilor anumitor structuri, prim vicepreședintele PNL Sector 5, Radian Tufă, omul susținut și promovat de Adriean Videanu, care mai fusese director RAR în guvernarea Tăriceanu.
Practic, la conducerea RAR a plecat omul Dragnea și a venit omul lui Videanu, că deh și Dincă și Tufă sunt de „pământ” din Teleorman.
Trebuie precizat că RAR este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranței rutiere, protecției mediului înconjurător și asigurării calității.
Un salariat – 1.500 euro, un administrator – 2.700 euro, iar directorul general doar vreo 9.000 euro
Dar, surprize, surprize, tocmai în bugetul RAR-ului din 2020 și publicat în Monitorul Oficial. Și ce să vezi? Bugetul pentru salariile celor 1.669 de angajați este de 141,19 milioane lei, adică aproximativ 29 milioane euro, iar câștigul mediu lunar al unui salariat este de 7.692 de lei, adică circa 1.500 de euro.
Dar, RAR-ul condus de Radian Tufă și-a bugetat bonusuri salariale, atenție, de 29,35 milioane lei, cea ce reprezintă circa 6 milioane euro. Totodată, „cheltuielile aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere, comisii, comitete” se ridică la 2,73 milioane lei, adică circa 560.000 euro.
Practic, fiecare dintre cei șapte membrii ai Consiliului de Administrație vor încasa, în medie, cam 80.000 de euro. Potrivit ultimelor declarații de avere, fiecare membru al Consiliului de Administrație de la RAR a încasat o indemnizație lunară de 12.500 lei, adică vreo 2.700 euro.
Iar, omul lui Videanu, automat, va fi remunerat ca omul lui Dragnea, că deh… doar este pe același contract de mandat, adică undeva pe la 9.000 de euro. Și ca să-și marcheze revenirea la RAR, Tufă a plantat în fața sediului central al RAR câteva… tufe de tuia!