Imobiliare: concurența Dubai – Europa, faza pe proiecte

Publicat: 02 nov. 2024, 16:01, de Evelin Ceciu, în Imobiliare , ? cititori
Imobiliare: concurența Dubai – Europa, faza pe proiecte
Piscină exterioară în Dubai

Viteza de vânzare a unui proiect la lansare diferă semnificativ între Dubai și Europa, influențată de factori precum cererea de pe piață, politica de marketing a dezvoltatorului și specificul pieței locale, a declarat, în exclusivitate pentru ziarul Puterea, Alexandru Grecu, consultant la Imobiliare Dubai.

 „În Dubai, vânzările de proiecte noi se fac extrem de rapid, uneori chiar în câteva ore după lansare. Dezvoltatorii au strategii de pre-vânzare agresive, care includ reduceri, planuri de plată atractive și marketing intens. Cererea mare și orientarea spre investiții duc la rezervarea completă a proiectelor încă din faza inițială“, a precizat Grecu.

Un exemplu în acest sens este cea mai recentă lansare de proiect care a avut loc în ultima zi din octombrie: 3.300 de unități propuse de Binghatti Skyrise s-au vândut în aceeași zi. Prețul minim a fost 243.000 de euro, pentru un studio în suprafață de 38 de metri pătrați.

Cameră dintr-un apartament în Dubai

În Europa, vânzarea completă a unui proiect se poate întinde pe o perioadă de la câteva luni la câțiva ani, în funcție de țară, de tipul de proprietate și de locația proiectului. Piețele europene sunt mai stabile și mai orientate către utilizatorii finali, ceea ce face ca procesul de vânzare să fie mai puțin accelerat comparativ cu Dubai. De asemenea, în Europa, planurile de plată pot fi mai restrictive, iar marketingul este mai puțin agresiv, contribuind la o viteză de absorbție a pieței mai lentă. Dubaiul, în schimb, oferă deseori planuri de plată flexibile, cum ar fi post-handover (după predare), ceea ce atrage investitori. Pe Bătrânul Continent, astfel de oferte sunt rare. Explicația este că în Dubai mulți cumpărători sunt investitori care doresc să achiziționeze și să vândă rapid, pe când în Europa cumpărătorii sunt orientați către achiziții pe termen lung.

„În faza de pre-vânzare, investitorii au acces la cele mai bune opțiuni disponibile – apartamente cu vedere panoramică, la etaje superioare sau cele cu layout-uri preferate. Pe măsură ce vânzările avansează, aceste unități devin indisponibile. Iar asta, cum spuneam, se întâmplă extrem-extrem de rapid”, mai precizează Alexandru Grecu.

Întrebat dacă investitorii sunt supuși riscului când achiziționează proprietăți în faza de proiect, consultantul imobiliar precizează că dezvoltatorii din Dubai sunt supuși unor reglementări stricte, iar cumpărătorii pot avea încredere că investiția lor este protejată. „Există o taxă de 4% pe tot ce se vinde, iar aceasta întreține procedurile birocratice, inclusiv cele de garanții imobiliare”, a menționat în încheiere consultantul de la Imobiliare Dubai.

Citiți și: www.puterea.ro/dubai-pentru-toti-o-cincime-din-investitiile-imobiliare-din-orasul-de-aur-sunt-indiene-romanii-sunt-pe-locul-8-intre-europeni/