Bursa scade luni cu 0,3% în deschidere

Publicat: 04 nov. 2024, 11:30, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
Bursa scade luni cu 0,3% în deschidere
Petrom  (minus 0,9%) şi Romgaz (minus 0,7%) trag Bursa în jos, în deschiderea tranzacţiilor

Indicele principal BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care arată evoluţia celor mai lichide 20 de acţiuni listate pe piaţa reglementată, înregistra luni o scădere de 0,3%, la o oră de la debutul sesiunii de tranzacţionare.

Petrom  (minus 0,9%) şi Romgaz (minus 0,7%) trag Bursa în jos, în deschiderea tranzacţiilor

Dintre cele 20 de acţiuni din structura indicelui de referinţă, cele mai mari corecţii de preţ erau înregistrate de Petrom (minus 0,9%), Romgaz (minus 0,7%), Premier Energy (minus 0,6%) şi Sphera Franchise Group (minus 0,5%).

În schimb, acţiunile Fondul Proprietatea erau în creştere cu 0,8%, Nuclearelectrica avea un avans de 0,7%, iar Electrica – 0,6%.

Rulajul pieţei se situa la 1,96 milioane euro (9,75 milioane lei), din care tranzacţiile cu acţiuni însumau 1,39 milioane euro (6,91 milioane lei).

Capitalizarea Bursei este de 69,2 miliarde euro, iar media zilnică a tranzacţiilor în acest an este de 28,57 milioane euro.

De la începutul anului, indicele de referinţă BET are un randament de 13,41%.

Citiţi şi: 

Bursa a închis marţi în creştere. Acţiunile Petrom au urcat cu 3,6% după raportarea unui profit în creştere cu 54%