Francezii cumpără mai puţine automobile Dacia

Publicat: 05 nov. 2024, 12:22, de Ady Ivașcu, în LIFESTYLE , ? cititori
Francezii cumpără mai puţine automobile Dacia
Vânzările Dacia pe piaţa franceză au fost susţinute în luna octombrie de modelele Sandero - 6.525 unităţi şi de SUV-ul Dacia Duster 3, cu 3.224 unităţi

Francezii cumpără mai puţine automobile Dacia comparativ cu anul trecut, pe fondul declinului vânzărilor modelelor Jogger şi Spring, noua versiune a autoturismului electric Dacia produs în China nereuşind să revigoreze înmatriculările.

Vânzările Dacia în Franţa sunt susţinute de Sandero şi Duster 3

Dacia a vândut în primele 10 luni din 2024 în Franţa, cea mai importantă piaţă a sa de export, 118.487 de automobile, în scădere cu aproape 10% faţă de perioada similară a anului 2023, respectiv cu 13.000 de maşini mai puţin, arată cifrele de vânzări publicate de Profit.ro.

Cota de piaţă a Dacia în Franţa a scăzut la 8,5%.

În octombrie, vânzările Dacia pe piaţa franceză au scăzut cu 13,6% şi s-au situat la 11.689 de unităţi.

Cauzele scăderii vânzărilor Dacia

Modelul electric produs în China, Dacia Spring, s-a vândut în acest an, în Franţa, într-un volum de numai 3.591 de unităţi, faţă de 24.394 unităţi în perioada similară din 2023.

Noua Dacia Spring nu a reuşit cifre mai bune, fiind vândute în octombrie numai 223 de unităţi, comparativ cu 3.000 de unităţi în octombrie 2023.

Modelul Dacia Jogger a căzut în vânzări cu 11,4 % la 10 luni.

Vânzările Dacia pe piaţa franceză au fost susţinute în luna octombrie de modelele Sandero – 6.525 unităţi şi de SUV-ul Dacia Duster 3, cu 3.224 unităţi.

Duster înregistrează o creştere a vânzărilor de 41% în octombrie şi de 16 % la 10 luni, pe piaţa din Franţa.