Ministerul Educației, control la cel mai „titrat” colegiu din Galați, ca urmare a petițiilor elevilor și părinților
Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, care se află în topul celor mai bune colegii din țară din punctul de vedere al promovabilității la bacalaureat și al parcursului profesional al absolvenților, majoritatea continuându-și studiile la universități din Marea Britanie, Statele Unite, Franța sau Olanda, este în mijlocul unui scandal provocat de mai multe nereguli descoperite de Ministerul Educației.
Ministerul Educației a descoperit mai multe probleme
Corpul de Control al Ministerului Educației a descoperit mai multe nereguli la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, în cadrul unei acțiuni de control desfășurate ca urmare a mai multor petiții trimise la minister de elevi, părinți și profesori, care au sesizat că unele cadre didactice predau lecțiile superficial iar notele puse elevilor nu corespund cu nivelul lor de pregătire.
Au mai fost reclamate managementul defectuos al conducerii colegiului, care a refuzat să înregistreze sesizările elevilor și părinților și mai multe abuzuri la cercetarea disciplinară a unor cadre didactice, dar și existența în incinta colegiului a unui magazin alimentar la care sunt vândute și produse care sunt pe lista celor nerecomandate alimentației sănătoase a adolescenților.
Echipa de control a constatat că se confirmă neregulile semnalate, inclusiv faptul că la cercetarea disiplinară a unor profesori nu au fost respectate prevederile din regulamente iar documentele întocmite nu au fost înregistrate în evidențele oficiale.
Reprezentații Corpului de control al Ministerului Educației au dispus ca, până pe data de 29 noiembrie, Inspectoratul Școlar al Județului Galați să efectueze o inspecție școlară generală la Colegiul „Vasile Alecsandri”, dar și să fie cercetat disciplinar directorul colegiului, prof Romeo Zamfir.
La Galați s-a aflat „pe surse” despre controlul de la Ministerul Educației la Colegiul „Vasile Alecsandri” și chiar și după plecarea echipei de control reprezentanții Inspectoratului Școlar au refuzat să ofere detalii despre neregulile descoperite, susținând că „au fost respectate recomandările echipei de control”.