Conducerea Salinei Târgu Ocna este demisă, dar e în concediu prin Spania, cu acordul ministrului Radu Oprea
PUTEREA a semnalat, ieri, în premieră, că un bloc uriaș de sare de la Salina Târgu Ocna, din județul Bacău, s-a prăbușit la primele ore ale zilei de duminică, dar evenimentul a fost mușamalizat, iar turiștii au vizitat salina ca și cum nimic nu s-a întâmplat nimic. (De ce a fost mușamalizat cutremurul din Salina Târgu Ocna? – Puterea.ro).
În urma dezvăluirilor făcute de PUTEREA, directorul general al Salrom, Dan-Constantin Dobrea, a anunțat ieri că directorul general Dominic Bogdan și directorul tehnic Liviu Soare au fost demiși, pentru că nu au anunțat evenimentul. „Conducerea sucursalelor este obligată imediat, nu contează ora la care o fac şi nu au făcut-o. Am luat decizia să închidem mina turistică pentru a lua toate măsurile de punere în siguranţă a acesteia”, a precizat ieri Dan Constantin Dobrea. Numai că aceste declarații sunt doar de ochii lumi, pentru că realitate este cu totul alta.
Directori demiși, dar aflați în concediu de odihnă cu girul ministrului Radu Oprea
A doua zi după evenimentul din Salina Tg Ocna, adică luni 4 noiembrie 2024, directorul Dominic Bogdan a fost la București și a avut mai multe discuții cu cei din conducerea Salrom, după care a intrat în concediu de odihnă. Tot în aceeași zi, a intrat în concediu de odihnă și șefa bazei de turism de la Salina Tg Ocna, Cristina Danculea. Dar, tot întâmplător, Dominic Bogdan și Cristina Danculea au plecat luni seara în concediu de odihnă în Spania, având aprobarea directorului general al Salrom. De asemenea, în cursul zilei de luni, directorul tehnic al Salinei Tg Ocna, Liviu Soare, a intrat în concediu medical.
Astfel, ieri, când directorul general Dan Dobrea a anunțat că directorii Dominic Bogdan și Liviu Soare au fost demiși, aceștia erau deja în concediu de odihnă și, respectiv, medical. Practic, potrivit legislației în vigoare, cei doi directori nu pot fi demiși în condițiile în care sunt în concediu de odihnă sau medical. Însă, potrivit informațiilor noastre, cel care s-a opus ca cei doi directori de la Salina Tg. Ocna să nu fie demiși a fost chiar ministrul PSD al Economiei, Radu Oprea, din motive numai de el știute. Ca atare, cei doi „porumbei” de la Salina Tg. Ocna au plecat cu girul ministrul Radu Oprea într-o scurtă vacanță în Spania, ca să se liniștească lucrurile după prăbușirea blocurilor de sare.