Klaus Iohannis și Maia Sandu, alături de reprezentanții celor mai puternice țări din UE: Felicităm oamenii Republicii Moldova pentru angajamentul lor față de democrație

Publicat: 08 nov. 2024, 09:13, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Klaus Iohannis și Maia Sandu, alături de reprezentanții celor mai puternice țări din UE: Felicităm oamenii Republicii Moldova pentru angajamentul lor față de democrație

La summitul Comunității Politice Europene desfășurat la Budapesta, mai multe țări puternice din Uniunea Europeană și-au reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova, în contextul unei întâlniri la care au participat liderii Franței, Italiei, Poloniei, Regatului Unit și României, alături de președinții Consiliului European și Comisiei Europene.

Într-un cadru de discuții la nivel înalt, Președinta Maia Sandu a fost alături de Președintele României, Klaus Iohannis, iar mesajele transmise au avut ca temă susținerea Republicii Moldova pe drumul său european.

Klaus Iohannis și Maia Sandu, cu bogații lumii la masă

Liderii europeni au felicitat cetățenii moldoveni pentru sprijinul manifestat față de valorile democratice, prin participarea activă la alegerile prezidențiale recente, care s-au desfășurat liber și corect. Aceștia au subliniat că angajamentul Republicii Moldova față de democrație, libertate și statul de drept este unul exemplar, iar succesul organizării acestor alegeri este o dovadă a maturității politice a populației moldovenești.

Președinta Maia Sandu a obținut astfel un al doilea mandat, un semn al încrederii de care se bucură, iar referendumul privind integrarea europeană, care a confirmat includerea aderării la UE în Constituția Republicii Moldova, a fost apreciat ca un pas semnificativ pentru viitorul european al țării.

”Felicităm oamenii Republicii Moldova pentru angajamentul lor față de democrație, libertate și statul de drept, demonstrat prin organizarea cu succes a alegerilor prezidențiale libere și corecte, cu un nivel ridicat de participare, în care Președinta Maia Sandu a fost realeasă pentru un al doilea mandat. Salutăm, de asemenea, rezultatul referendumului care a consfințit aderarea la UE în legea fundamentală a Republicii Moldova” se notează într-o declarație comună a liderilor.

În plus, oficialii europeni și-au exprimat solidaritatea față de Republica Moldova, sprijinind parcursul său pentru obținerea stabilității, prosperității și păcii într-o Europă liberă și democratică. Aceștia au subliniat că Moldova își are locul firesc în comunitatea europeană, iar eforturile sale în direcția integrării sunt recunoscute și susținute de partenerii europeni.

În cadrul declarației comune, liderii au remarcat că Republica Moldova a obținut aceste progrese notabile în ciuda unor atacuri externe și interferențe care au avut ca scop slăbirea procesului electoral și a instituțiilor democratice.

Se menționează faptul că aceste atacuri, inclusiv manipularea informațiilor, corupția și tentativele de cumpărare a voturilor, au fost documentate, iar tentativa de a influența rezultatele alegerilor a fost ferm condamnată de oficialii europeni. Aceștia au salutat succesul Republicii Moldova în a respinge presiunile și acțiunile destabilizatoare din partea Rusiei, declarând că Europa va continua să sprijine reziliența țării în fața acestor provocări.

În finalul reuniunii, liderii europeni și-au reafirmat hotărârea de a sprijini Republica Moldova în apărarea suveranității și integrității sale teritoriale. Acest angajament comun evidențiază importanța pe care Uniunea Europeană o acordă statelor membre și partenerilor săi, susținându-le eforturile pentru consolidarea democrației și a securității.

”Aceste realizări au avut loc în ciuda unor atacuri fără precedent și interferențelor străine menite să submineze integritatea procesului electoral și instituțiile democratice ale Republicii Moldova. Condamnăm cu fermitate încercările documentate de a influența rezultatele alegerilor prin manipularea informației, corupție și scheme de cumpărare a voturilor.

Salutăm succesul Republicii Moldova în respingerea eforturilor de destabilizare din partea Rusiei și vom continua să susținem reziliența sa” au mai notat liderii europeni în declarația comună.