Dream Theater, pionierii metalului progresiv, vor concerta la ARTmania Festival în 2025
După aproape 25 de ani de la singurul lor concert în România, Dream Theater se întorc în formula clasică, cu legendarul Mike Portnoy la tobe, recunoscut drept unul dintre cei mai mari toboșari din lume, pentru un show spectaculos la Sibiu.
Legendara trupă de rock americană va concerta în vara anului 2025 pe scena ARTmania Festival, în prima zi a festivalului, pe 25 iulie. Mike Portnoy, toboșarul și fondatorul trupei, recent revenit “acasă” după 15 ani, alături de chitaristul John Petrucci, solistul James LaBrie, basistul John Myung și claviaturistul Jordan Rudess vor cânta pentru publicul român în Piața Mare din Sibiu.
Dream Theater este cunoscută pentru influența sa covârșitoare în muzica progresivă care a cucerit fanii din întreaga lume. Artiștii au trei nominalizări GRAMMY, un premiu GRAMMY în 2022 pentru piesa „The Alien” la categoria „Cea mai bună performanță metal” și peste 15 milioane de albume vândute. Albumul lor de referință din 1992, „Images & Words”, a primit certificarea de aur și a fost inclus pe lista „100 Greatest Metal Albums of All-Time” de la Rolling Stone. Revista Guitar World a clasat următorul album, Awake (1994), drept #1 în topul „Superunknown: 50 Iconic Albums That Defined 1994”, în timp ce „A Change of Seasons” (1996) a fost difuzat pe NBC în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2002.
Albumul concept „Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory” din 1999 a fost votat de fani ca cel mai bun album de rock progresiv din toate timpurile și a ocupat locul 15 în topul Greatest Concept Albums al revistei Classic Rock. În 2009, „Black Clouds & Silver Linings” a ajuns pe locul 6 în Billboard Top 200, iar „A Dramatic Turn of Events ” (2011) și „Dream Theater” (2013) au continuat seria succeselor cu prezențe în Top 10. Albumul „The Astonishing” (2016) a fost descris de Consequence of Sound ca „o experiență absolut unică” și sublinia inovația continuă a
trupei.
Cu trei videoclipuri platină și două de aur și intrarea în Long Island Music Hall of Fame în 2010, Dream Theater și-a consolidat și mai mult poziția cu albumul „Distance Over Time” (2019).
Ultimul lor album, „A View From The Top Of The World”, continuă angajamentul trupei de a depăși limitele muzicale. În 2023, Dream Theater a lansat turneul DREAMSONIC, un spectacol itinerant de muzică progresivă, iar în 2024, toboșarul fondator Mike Portnoy s-a reunit cu formula clasică a trupei, aducând mult entuziasm în rândul fanilor. În prezent, Dream Theater lucrează la al 16-lea album, primul cu această componență după mai bine de 15 ani.
Anul 2025 aduce o dublă sărbătoare la ARTmania Festival: festivalul își celebrează majoratul, iar legendara trupă Dream Theater va marca 40 de ani de activitate pe scena din Piața Mare din Sibiu, între 25 și 26 iulie.
ARTmania Festival este primul eveniment din România care a îmbinat arta cu muzica rock și a devenit un simbol al culturii contemporane. Cu un concept unic, festivalul a adus publicului nu doar concerte, ci și expoziții, lansări de carte și proiecții de film. Piața Mare din Sibiu, cu istoria și atmosfera sa unică, a devenit scena festivalului. Aici au urcat pe scena trupe legendare precum: Meshuggah, Nightwish, Serj Tankian, Porcupine Tree, Helloween și multe altele. Ediția a 17-a i-a adus în fața publicului pe KORN, The Flower Kings, Spiritbox, Borknagar, Igorrr, Satyricon, Lavina, Alpha Q , Awake the Demons sau TAINE. Cele trei zile de festival au adunat laolaltă 25.000 de participanți.