Bursa a crescut luni cu 0,8%. Randamentul în 2024 s-a apropiat de 14%, mult peste inflaţie şi dobânzile bancare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut luni cu 0,8%, iar randamentul indicelui de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de acţiuni, s-a apropiat de 14% în 2024, mult peste inflaţie şi dobânzile bancare.
Creşterea Bursei a fost susţinută de aprecierea cu 2,3% a acţiunilor Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, care a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute un profit net de 3,9 miliarde lei în primele nouă luni din 2024, în creştere cu 70% faţă de aceeaşi perioadă din 2023.
Aprecieri importante ale cotaţiilor au înregistrat şi acţiunile Fondul Propietatea – 2,2%, Transelectrica – 1,8%, Petrom – 1,6% şi Aquila Part Prod – 1,5%.
La polul opus, corecţii severe au consemnat acţiunile TTS – minus 2,1%, One – minus 1,3% şi Electrica – minus 0,6%.
Rulajul total a fost luni de 83,97 milioane lei (16,88 milioane euro), din care valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a situat la 74,14 milioane lei (14,9 milioane euro).
Circa 60% din rulajul pe acţiuni a fost generat de tranzacţiile cu titluri Fondul Proprietatea şi Banca Transilvania.