Vlad Pascu a încercat să-i învețe legea pe membrii instanței

Publicat: 12 nov. 2024, 14:25, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Justitie , ? cititori
Vlad Pascu a încercat să-i învețe legea pe membrii instanței
Foto: digi24.ro

Vlad Pascu, autorul groaznicului accident din localitatea 2 Mai, a ajuns în fața Tribunalului Constanța, acolo unde se judecă contestația pentru eliberarea din arestul preventiv. În fața judecătorului, Vlad Pascu a început să vorbească despre cât de incorect i se pare Codul Penal, ceea ce l-a enervat pe judecător: ”Nu ne țineți lecții de drept”, i-a spus acesta.

Onorată Instanță, eu sunt de părere că în articolul 202 de procedură penală, deja nu mai sunt demonstrate în niciun fel pentru a continua acest arest preventiv respectiv: nu există o motive și sunt motivări generice, că aș împiedica buna desfășurare a procesului penal. Am văzut că motivarea instanței de fond se referă la infracțiunea consumului de droguri. Cer arest la domiciliu“.

Am niște obligații pe care vreau ca instanța să le impună. În arest la domiciliu, în cazul controlului judiciar se pot lua respectiv, anumite obligații, astfel încât să se poată lua această măsură. Instanța poate dispune niște măsuri mai blânde. Vreau să-mi ușurez situația pe cât de mult posibil, astfel încât să-mi pot ispăși pedeapsa. Consider că în perioada aceasta de timp am avut timp să-mi dau seama de tot ce s-a întâmplat, să reflectez un pic asupra vieții mele. În momentul de față înțeleg altfel valorile societății. Consider că sunt o persoană care pot să mă reabilitez“, a spus Vlad Pascu.

Președintele completului de judecată i-a atras atenția lui Vlad Pascu să nu țină instanței lecții de drept. ”Nu ne țineți lecții de drept”, i-a pus președintele în vedere.

Vlad Pascu susține că înțelege faptul că a comis o faptă foarte gravă, dar i se pare că totul a fost ultra mediatizat.

Referitor la tot ce s-a întâmplat cu faptul că în momentul de față am constrângerea asta asupra libertății mele, m-a făcut să înțeleg ce înseamnă să fii într-o situație dificilă. Înainte nu mă gândeam că mi se poate întâmpla mie. Acum înțeleg că o nenorocire cum a fost la 2 Mai, care a fost foarte televizată, a avut impact foarte mare, exagerat, din punctul meu de vedere“, a mai afirmat Vlad Pascu.