Ziua Armistițiului. La „Careul Francez” din Galați, comemorare a militarilor francezi care și-au dat viața apărând orașul

Publicat: 12 nov. 2024, 22:49, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Ziua Armistițiului. La „Careul Francez” din Galați, comemorare a militarilor francezi care și-au dat viața apărând orașul
Ziua Armistițiului, Galați 2024

Orașul Galați are legături speciale cu Franța, pentru că în Primul Război Mondial militarii francezi au luptat alături de gălățeni pentru apărarea orașului, iar, în condițiile în care Bucureștiul era ocupat, la Galați a existat și o Misiune medicală franceză care a îngrijit peste 50.000 de răniți, după război Orașul Galați fiind decorat de Franța cu „La Croix de la Guerre 1916 – 1918”.

Cu prilejul Zilei Armistițiului, prin care e aniversată data de 11 noiembrie 1918, când a fost încheiat între Imperiul German și puterile Antantei armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial, la „Careul Francez” de la Cimitirul Eternitatea din Galați au fost comemorați cei 62 de militari francezi care și-au pierdut viețile în luptele date alături de gălățeni pentru apărarea orașului.

Ziua Armistițiului, Galați 2024

Ziua Armistițiului, Galați 2024

Prin comemorarea organizată de Ambasada Franței la București, Garnizoana Galați și Fundația „Ikon” din Galați, s-au celebrat cei 106 ani de la Armistițiul din 11 noiembrie 1918, dar și aniversarea a 102 ani de când generalul Henri Berthelot, șeful Misiunii Militare franceze la București, a conferit Orașului Galați distincția „La Croix de la Guerre 1916 – 1918”.

Ziua Armistițiului, Galați 2024

Ziua Armistițiului, Galați 2024

La comemorarea de la „Careul Francez” au fost prezenți Philippe Wieber, prim-consilier al Cancelariei Ambasadei Franței, locotenent-colonel Pawel Wawrzyniak, atașat adjunct pentru Apărare al Ambasadei și sublocotenentul Aristide Lepoutre, de la Academia Militară Saint-Cyr, precum și reprezentanți ai Garnizoanei Galați și ai Batalionului 284 Tancuri, și ai Batalionului 300 Infanterie din Galați, reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice din Galați și ai organizațiilor veteranilor și militarilor rezerviști, oficialități locale și gălățeni.

După intonarea imnurilor Franței și României, au fost rostite alocuțiuni și au fost depuse coroane din partea Ambasadei Franței, a instituțiilor administrative și a Fundației „Ikon”, a cărei președintă, profesoara Mărioara Popa, organizează de 24 de ani comemorările de la „Careul Francez” cu prilejul „Zilei Armistițiului”.

„Careul Militar Francez” de la Galați

Parcela militară franceză, care se află lângă Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, a fost amenajată în 1920 și grupează mormintele a 62 de militari francezi, 53 de cruci latine și 9 stele musulmane, la mormintele unor militari de origine algeriană.

În timpul Primului Război Mondial, la Galați a funcționat o Misiune medicală franceză care, în condițiile în care Bucureștiul era ocupat, a îngrijit peste 50.000 de răniți.

Mulți dintre militarii francezi au murit și în anii de după încheierea războiului, în 1919 și 1920, când trupele franceze au rămas în zonă pentru a sprijini armata română în apărarea Basarabiei și pentru a împiedica Rusia să își atribuie de facto teritoriul Basarabiei în condițiile în care în primăvara anului 1918 populația Basarabiei votase pentru unirea cu România.

În Primul Război Mondial, în peste 100 de localităţi din România au căzut la datorie 601 militari şi civili francezi, aproximativ jumătate dintre aceștia fiind din colonii. Astfel, 120 de francezi au fost înhumaţi la Cimitirul Bellu Militar, 223 la Slobozia, 62 În Careul Militar Francez de la Galaţi, 54 la Alexandria, 52 la Constanţa, 38 la Chişinău, 26 la Iaşi, 27 la Timişoara şi 9 în cimitirul turcesc din Ghencea.

Ziua Armistițiului, Galați 2024

Ziua Armistițiului, Galați 2024

În 1922, Franța a decorat Orașul Galați cu distincția „La Croix de la Guerre”

Pe 21 octombrie 1922, sosea la Galați chiar șeful Misiunii Militare franceze la București, generalul Henry Berthelot, pentru a conferi municipalității distincția „La Croix de la Guerre”.

Un fluturaș împărțit în oraș îi îndemna pe gălățeni să participe la întâmpinarea oaspetelui francez: „Cetăţeni, Sâmbătă 21 Octombrie orele 9, Generalul Berthelot, distinsul reprezentant al Republicei Franceze soseşte în oraşul nostru pentru a-l decora cu Crucea de Război Franceză”. Gălăţenii erau îndemnați să împodobească oraşul în culorile franceze şi să îl întâmpine cu flori pe generalul Henry Berthelot.

La ceremonia de la Palatul Administrativ, în prezența oficialităților locale, generalul Berthelot a conferit „La Croix de la Guerre” adjunctului primarului, Teodor Thenea. Au urmat un Te Deum la Catedrala Episcopală, onoruri militare și o defilare.