Un lider PNL aruncă în aer blatul pentru prezidențiale: pe cine doreşte Marcel Ciolacu în turul al doilea

Publicat: 16 nov. 2024, 16:21, de Vera Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Un lider PNL aruncă în aer blatul pentru prezidențiale: pe cine doreşte Marcel Ciolacu în turul al doilea

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, l-a acuzat pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, că „minte alegătorii”, pentru că îl doreşte în realitate în turul al doilea al prezidenţialelor pe liderul AUR, George Simion.

„Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători. Oare cui folosește blatul ăsta? Ciolacu pretinde că hârtia pe care a primit-o pe fax este un document declasificat, când de fapt este o coresponență oficială «de rutină”, care invocă motivele politice pentru care candidatul AUR are interdicție în Ucraina, dar nu face nicio referire la probatoriul informativ care a fundamentat mǎsura radicalǎ luatǎ de guvernul de la Kiev. De ce spun «radicalǎ»? Pentru cǎ George Simion este singurul român, repet, singurul român, fațǎ de care Ucraina a luat o asemenea măsură! Nu ar fi fǎcut-o niciodată, mai ales cǎ viza un membru al Parlamentului României, dacǎ nu ar fi avut avut un probatoriu informativ cǎ Simion joacǎ de partea Rusiei! Iar în plin rǎzboi acest lucru nu se iartǎ! Altfel, de ce n-au primit interdicție zecile de politicieni care au apărat drepturile românilor din Ucraina?!”, a scris Rareş Bogdan pe pagina de socializare.

În opinia lui, premierul nu avea de ce să ceară date referitoare la George Simion, care nu era membru al Guvernului.

Iar acum, sǎ ne întoarcem la aliatul lui Simion. Pentru a înțelege jocul pe care îl face Ciolacu este suficient sǎ ne uitǎm în colțul din stânga sus al adresei Serviciului de Informații al Ucrainei: 29.02.2024. La care se adaugă următoarele cuvinte: «Ca răspuns la scrisoarea Primului Ministru al României domnul Marcel Ciolacu». De ce a cerut Marcel Ciolacu serviciilor de informații ucrainene, în luna februarie, detalii despre motivele pentru care George Simion a fost declarat persoana non grata? Simion nu era membru al guvernului. De ce îl frǎmânta grija pe primul-ministru al României de acuzațiile aduse unui membru al Parlamentului? De ce nu a trimis o astfel de scrisoare Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților?! De ce nu a ajuns scrisoarea Serviciilor de Informații ale Ucrainei și la Parlamentul României, având ìn vedere calitatea de deputat a lui George Simion?! Și mă mai întreb de ce a cerut Ciolacu nota în februarie. Ce pregătea? Pregătea apărarea lui Simion? De unde știa Ciolacu că vor ieși la iveală întâlnirile lui Simion cu ofițeri ruși? Devine foarte suspectă atâta cunoaștere…
Răspunsul este evident: Ciolacu ştia cǎ Serviciul de Informații al Ucrainei nu va putea da un rǎspuns cu detalii operative într-un document adresat unei entități guvernamentale care nu poate primi informații secrete. A cerut explicații «de formǎ» şi exact așa le-a primit”, a susţinut liderul PNL.

Potrivit lui, faptul cǎ Ciolacu a pus în operă, încǎ de la începutul anului, un scenariu pentru a pretinde că Simion apără drepturile românilor din Ucraina spune mult despre profunzimea cooperării PSD cu AUR, partidul ghidonat de la Kremlin.