Exclusiv: „Ziceți-le asta timișorenilor!”. Dan Negru, postare inedită pe Facebook
Cunoscutul prezentator TV Dan Negru a făcut azi o postare inedită pe Facebook. Respectiv a transmis un mesaj special timișorenilor.
Municipiul Timişoara şi patru comune periurbane vor intra în carantină, de la miezul nopţii de duminică spre luni, din cauza ratei mari de infectare cu SARS-CoV-2. Tocmai de aceea Dan Negru a ales să își încurajeze într-un mod emoționant concetățenii.
Dacă nu știați, Dan Negru e timișorean.
Iată întreaga lui postare
„Mâine trebuia să fug până acasă, în Timișoara.
N-o mai fac, Timișoara se închide mâine !
În Piața Unirii e monumentul „Coloana Ciumei” în amintirea epidemiei.
Ca să-mi încurajez timișorenii le-aș spune că imediat după pandemia de atunci, economia a crescut brusc pentru că boala a schimbat atitudinea oamenilor față de consum și dându-și seama că viața e prea scurtă, oamenii au început să se bucure de ea.
Creșterea consumului după epidemia de ciumă a netezit drumul spre Renaștere in Europa.
Încurajarea asta o aștept de la primarului Fritz, îmbărbătarea pentru Carmen, vecina mea care organizează nunți și nu mai știe încotro să o apuce, pentru David, prietenul meu care și-a închis afacerea cu cofetării sau pentru colegul meu de clasă, Dușan care-și vinde hotelul.
Îmbărbătați-i că afacerile virusate își vor reveni!
Că șpaisurile vor rezista!
După pandemia de ciumă a venit Renașterea in Europa. Pandemia de atunci a dus la creșterea consumului și a netezit drumul Renașterii !
Ziceți-le asta timișorenilor !
Timișoara, orașul care e în Europa cu sute de ani înaintea altora…”.