Deceniul economic al lui Klaus Iohannis: 10 ani de oportunități ratate

Președinția lui Klaus Iohannis, între 2014 și 2024, a lăsat o amprentă puternică asupra economiei României, dar nu prea des în sens pozitiv. Mandatele sale s-au desfășurat pe fondul unei lipse de reforme structurale și a unei implicări directe limitate în economia națională. Aceasta a generat un climat economic oscilant, marcat de stagnare în domenii cruciale, cum ar fi infrastructura, digitalizarea, investițiile strategice și gestionarea resurselor naturale.

Pasivitate în fața provocărilor economice

Primul mandat al lui Iohannis a coincis cu o perioadă de creștere economică europeană relativ constantă, iar România a profitat, într-o oarecare măsură, de expansiunea economică globală. Cu toate acestea, politicile sale au fost marcate de o absență notabilă în direcționarea strategiei economice interne.

În loc să impună o viziune economică coerentă, Iohannis a lăsat economia pe mâna guvernelor succesive și a demonstrat o implicare redusă în corectarea inegalităților regionale sau în impulsionarea reformelor structurale. Rolul de „mediator” pe care și l-a asumat s-a tradus printr-o distanțare față de problemele economice stringente și de nevoia de inițiative clare pentru creșterea competitivității naționale.

În plus, în timpul pandemiei de COVID-19, economia României a fost supusă unei presiuni imense, care a expus vulnerabilități structurale adânci. Lipsa unei direcții de redresare clar asumate de către președinte, combinată cu eforturile parțial eficiente ale guvernului, a lăsat o amprentă negativă asupra redresării economice post-pandemie.​

Investițiile străine și stagnarea sectorului industrial

În ceea ce privește investițiile străine, deceniul Iohannis a fost marcat de o diminuare a interesului investitorilor pentru proiectele de tip greenfield. Aceste proiecte, cruciale pentru dezvoltarea economică locală și pentru crearea de locuri de muncă durabile, au scăzut în pondere, deși România a continuat să atragă capital din partea unor companii străine.

Sectoarele prelucrător și cel al industriei auto au rămas principalele puncte de atracție pentru investitori, însă lipsa unui cadru administrativ mai favorabil și a unei strategii coerente de atragere a investițiilor a redus din potențialul țării de a deveni un pol regional de inovație și dezvoltare​

De asemenea, în lipsa unei politici susținute de reindustrializare, capacitatea României de a-și întări baza industrială s-a redus semnificativ. Aceasta a dus la o dependență accentuată de importuri pentru produse industriale și de consum, ceea ce a afectat echilibrul balanței comerciale și a înrăutățit vulnerabilitatea economică a țării în fața fluctuațiilor piețelor internaționale.

Infrastructura și digitalizarea – domenii neglijate

Infrastructura, unul dintre domeniile esențiale pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea regională, a rămas un punct slab al României pe parcursul președinției lui Iohannis. Deși numeroase proiecte au fost anunțate și incluse în strategiile naționale de dezvoltare, realitatea este că o mare parte dintre acestea au rămas fie în stadiul de plan, fie au întâmpinat întârzieri și obstacole birocratice. Cu toate că Iohannis a susținut retoric necesitatea investițiilor în infrastructură, această susținere nu s-a transpus într-o presiune concretă pentru implementarea proiectelor esențiale.

Digitalizarea, o altă componentă vitală pentru modernizarea economiei, a fost de asemenea lăsată în plan secundar. României i-a lipsit un plan național coerent de digitalizare, iar administrația publică a rămas una dintre cele mai puțin eficiente din UE în această privință. Eforturile de digitalizare au fost fragmentate și au avut un impact redus asupra economiei, cu toate că pandemia a evidențiat necesitatea urgentă a unei infrastructuri digitale solide​

Deficitele economice și inflația în creștere

Deficitele bugetare au fost un alt punct nevralgic al deceniului Iohannis. În ciuda angajamentului său declarat pentru stabilitate economică, România a înregistrat deficite mari, iar nivelul datoriei publice a continuat să crească, împovărând viitorul economic al țării. Inflația, un alt factor perturbator, a atins cote alarmante, în special în perioada post-pandemie și în contextul crizei energetice provocate de războiul din Ucraina. Creșterea prețurilor la energie și scumpirile generalizate au generat un val de nemulțumire în rândul populației, reducând puterea de cumpărare și afectând standardul de viață al românilor​

România educată, un alt proiect ratat

Proiectul „România Educată” reprezintă una dintre inițiativele emblematice ale lui Klaus Iohannis, dar și unul dintre cele mai mari eșecuri ale sale. Lăudat inițial ca un plan ambițios de reformare a sistemului educațional, proiectul a eșuat în mare parte din cauza lipsei de consultare cu actorii relevanți și a unei strategii de implementare clar definite. După mai bine de un deceniu de stagnare, educația românească continuă să se confrunte cu provocări structurale majore, afectând astfel dezvoltarea capitalului uman al țării. O educație slabă și lipsa unei forțe de muncă bine pregătite limitează capacitatea României de a atrage investiții și de a-și dezvolta economia​.

În concluzie, un deceniu de oportunități ratate

Deceniul economic al președintelui Klaus Iohannis poate fi caracterizat prin oportunități ratate și o lipsă de viziune strategică. Deși România a avut șansa de a-și consolida poziția economică și de a reduce decalajele față de statele din Europa de Vest, acest lucru nu s-a concretizat. Președinția lui Iohannis a fost una marcată de pasivitate și de o lipsă de inițiativă în a promova reforme esențiale, cum ar fi cele din infrastructură, digitalizare, educație și sectorul fiscal.

Această abordare „turistică” a economiei românești, prin delegarea problemelor interne guvernelor succesive și neimplicarea directă a președintelui, a creat un climat economic vulnerabil și dependent de politicile externe. În pofida retoricii pro-europene și a eforturilor de consolidare a alianțelor externe, România rămâne o economie instabilă, cu un nivel ridicat de incertitudine și cu perspective limitate de creștere sustenabilă.