Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, a decedat în dimineața zilei de 8 martie 2021
Chitaristul şi compozitorul Adi Bărar, fondator al trupei Cargo, a murit în această dimineață la vârsta de 61 de ani, potrivit unui anunţ făcut pe pagina de Facebook a grupului din Timișoara..
„Aşa intens cum a trăit toată viaţa pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, aşa a luptat până azi! Dumnezeu să te odihnească, Adi Barar! 15.01.1960 – 08.03.2021”.
În mesaj au fost adăugate şi versurile:
- „Şi de-o fi şi eu să mor
- Nu vreau să vă întristaţi!
- Să cântaţi şi să jucaţi, până în zori…
- Şi dacă din când în când
- O să mă primiţi în gând
- Voi fi aproape de voi!”.
Pe 25 februarie a fost anunţat că liderul şi fondatorul formaţiei rock Cargo a fost confirmat cu Covid-19 şi internat în stare gravă pe Secţia ATI a Spitalului Judeţean Timişoara. El avea şi unele afecţiuni mai vechi.
Cargo a fost înfiinţată în Timişoara, în 1985, în formula: Adi Bărar (chitară), Carol Bleich (baterie), Tavi Iepan (chitară), Tibi Gajdo (bas), Dinel Tollea (clape) şi Nae Tarnotzi (voce). După mai multe schimbări de componenţă, Leo Iorga a fost cooptat ca solist. El a făcut parte din trupă până în 1989, an în care Ovidiu Ioncu, poreclit “Kempes“, a câştigat concursul organizat pentru postul de solist.
Din grup mai fac parte Adrian „Baciu” Igrişan (voce/ chitară), Tavi Pilan (tobe), Ionuţ Cârjă (clape) şi Alin Achim (bas).