Cum blochează stresul o amintire înfricoșătoare în creier!

Stresul schimbă modul în care creierul stochează amintirile, provocând confuzie între evenimente neutre și situații amenințătoare.

Aceste descoperiri ar putea explica de ce oamenii stresați se simt adesea în pericol, chiar și în medii fără riscuri. Descoperirile acestei cercetări ar putea deschide calea pentru noi abordări terapeutice pentru a trata tulburări precum stresul post-traumatic (PTSD) și tulburările de anxietate generalizată (TAG).

Amintirile sunt stocate în creier sub formă de engrame (urmă lăsată în sistemul nervos de o anumită întâmplare), grupuri specifice de neuroni fiind activați în timpul creării unei amintiri.

Cercetătorii, coordonați de Sheena Josselyn, neurocercetător la Spitalul pentru copii din Toronto, au încercat să înțeleagă dacă stresul afectează formarea acestor engrame. Ei s-au concentrat asupra amigdalei, o zonă din creier cunoscută pentru rolul său în gestionarea emoțiilor și a răspunsurilor la stres.

Pentru a verifica ipoteza lor, cercetătorii au realizat un experiment în trei faze pe rozătoare.

În prima fază, ei au indus o stare de stres unor rozătoare fiindu-le administrate injecții cu corticosteron, un hormon al stresului, sau izolându-le în tuburi timp de 30 de minute. Această procedură a determinat creșterea nivelului coriticosteronului, rozătoarele având o stare de stres acut.

În a doua fază a experimentului, toate rozătoarele, stresate și nestresate, au fost plasate într-o cameră unde acestea au auzit un sunet neutru. După o pauză, rozătoarele au fost expuse unui al doilea sunet, urmat de un ușor șoc pe lăbuțe, astfel încât să inducă un răspuns de frică. Apoi, cercetătorii au testat memoria rozătoarelor, plasându-le într-un nou mediu și făcând să audă din nou cele două sunete. Rozătoarele nestresate au reacționat numai la sunetul asociat cu șocul,  arătând astfel că ele pot să distingă  sunetele neutre de cele de spaimă. În schimb, rozătoarele stresate au reacționat la ambele sunete, ceea ce a evidențiat incapacitatea lor de a diferenția stimulii.

Pentru a înțelege de ce rozătoarele stresate nu puteau să distingă sunetele, cercetătorii au folosit tehnici avansate de neuro-imagistică pentru a observa activitatea neuronală. Ei au descoperit că, sub efectul stresului, engramele formate în amigdală erau mult mai mari comparativ cu cele ale rozătoarelor nestresate. În mod normal, formarea unei mici engrame ca răspuns la o amintire negativă este controlată de neuronii inhibitori, care eliberează un neurotransmițător numit GABBA. Acești neuroni acționează ca un ”cordon de securitate”, împiedicând supraactivarea amigdalei.

Totuși, stresul perturbă acest mecanism de control: formarea excesivă a engramelor, ”cordonul de siguranță” cade și mult mai mulți neuroni sunt activați, ceea ce face amintirile mai greu de diferențiat.

Cercetătorii au reușit să inverseze efectele stresului asupra formării memoriei cu ajutorul a două medicamente. Unul dintre ele  este cunoscut că blochează receptorii glucocorticoizi, reducând amplificarea engramelor. Dacă acest medicament a fost administrat în momentul formării amintirii, rozătoarele stresate au reacționat în același mod ca rozătoarele nestresate, făcând o distincție corectă între sunetele neutre de cele înricoșătofare.

Dar aceste medicamente au limite. Ele au potențiale efecte secundare, în special asupra sistemului hormonal, și eficacitatea lor este limitată la o administrare foarte precisă, chiar în momentul formării amintirii. Aceasta reduce folosirea lor la oameni, întrucât este dificil să identifici și să tratezi stresul chiar în momentul când se creează amintirea traumatizantă.

Aceste descoperiri oferă noi perspecrive pentru a înțelege modul cum stresul și traumatismul pot altera memoria, provocând o stare de anxietate generalizată. Fenomenul observat la rozătoare ar putea să explice de ce unele persoane suferinde de stres post-traumatic au tendința de a simți o teamă exagerată în medii care nu prezintă o amenințare reală. De exemplu, o persoană care a trăit o experiență traumatizantă poate dezvolta o anxietate generalizată, temându-se nu doar de experiențe similare, dar și în situații fără niciun pericol.