Votul în era cinismului – o alegere între rău și mai rău

Duminică, România intră într-un nou ciclu electoral, iar mulți dintre noi vor ajunge la urne cu o stare de resemnare aproape palpabilă. Se aude pretutindeni aceeași lamentare: „Nu am cu cine vota. Toți sunt hoți. Toți sunt parte din același sistem corupt. Niciunul nu merită încrederea mea. Oricum nu se schimbă nimic”. Un refren care, deși repetat aproape mecanic în fiecare campanie electorală, a ajuns să capete o greutate tot mai mare, o senzație de ineluctabilitate, ca și cum am fi condamnați la o stare de fapt fără ieșire. Dar oare chiar este așa?

Este evident că ne aflăm într-un punct de cotitură, în care viitorul politicului românesc pare să fie tras de fire nevăzute, cu mulți epoleți, și care se adâncesc tot mai mult în mlaștina corupției și a lipsei de transparență. Și totuși, fraza devenită mantra anilor și deceniilor prin care am trecut – „nu am cu cine vota” – este mai mult o expresie a unei forme de lașitate colectivă, un alibi perfect pentru a evita responsabilitatea individuală.

Această atitudine nu doar că este periculoasă, dar contribuie direct la perpetuarea unei stări de stagnare politică, în care nimeni nu mai vrea să își asume responsabilitatea unui vot. Să începem cu faptul că această generalizare, conform căreia „toți sunt la fel”, este o eroare monumentală. Cu toate că oferta politică este adesea limitată, este important să căutăm alternative și să susținem candidații care promovează valori și politici pe care le împărtășim.

Abținându-ne de la vot, le oferim celor aflați la putere mandatul de a continua politicile actuale, fără a fi trași la răspundere de către cetățeni. Da, este greu de înțeles cum, într-o democrație, avem de ales între rău și mai rău, dar tocmai aceasta este criza în care ne aflăm: un sistem care vrea să se reformeze. De ce ar face-o când controlează de la ”pădure” sau de la K2? Și totuși, refuzul de a participa este o formă de complicitate la acest sistem, o adâncire a unei cerc vicios din care vom ieși doar dacă vom începe să ne asumăm, chiar și cu dezamăgire, că schimbarea începe cu noi.

Argumentul „oricum nu se schimbă nimic” este la fel de periculos. Dacă nu ne exercităm dreptul democratic, nu ar fi moral să ne plângem de corupția generalizată sau de lipsa de transparență din guvernare. Este o falsă iluzie că prin absența noastră de la urne vom pune presiune asupra politicienilor. Dimpotrivă, alegerea de a nu participa le garantează acestora o victorie tăcută, o legitimare a status-quo-ului. Toți cei care refuză să meargă la vot sunt complici la perpetuarea unui sistem care prosperă tocmai pe apatia lor.

Și da, există mult cinism în această discuție, și poate că multora li se pare că alegerile nu pot rezolva nimic. Dar niciodată nu vom ști cu adevărat ce putem schimba decât dacă încercăm. De fiecare dată când închidem ochii la procesul electoral, închidem și ușa schimbării. Nu putem aștepta să se schimbe „ceilalți” fără ca măcar noi să facem un mic pas înainte. Și nu, nu este un pas ușor – poate că nici nu este un pas frumos. Dar este un pas necesar.

De câte ori am fost dezamăgiți de politicienii de pe cale? De fiecare dată când am pus ștampila în urne, am sperat, dar am fost lăsați cu promisiuni nerealizate și cu o senzație de trădare. Știm prea bine că multe dintre promisiuni nu au fost respectate, dar să nu uităm că, în spatele fiecărui politician, se află și un electorat. Fiecare politician care își păstrează mandatul de parlamentari este direct responsabil de alegătorii care l-au ales. A-i ignora înseamnă a le oferi puterea de a face ce vor, fără nicio teamă de a da socoteală.

Este momentul să înțelegem că votul nostru este mai mult decât un gest simbolic; este singurul mecanism real prin care putem influența ceea ce se întâmplă în țara noastră. Oricât de mici ar părea schimbările pe care le putem produce prin vot, ele sunt mai mult decât o absență. Prin participarea la alegeri, putem construi alternative, putem susține candidați care nu sunt încă vânduți sistemului, putem transmite un mesaj puternic că nu suntem dispuși să acceptăm încă o clasă politică stagnată și coruptă.

De aceea, acest duminică nu poate să fie o simplă alegere între „rău și mai rău”, ci un moment de conștientizare a faptului că fiecare om are în mâinile sale puterea de a influența acest sistem. Nu votul în sine va salva România, dar absența lui cu siguranță o va condamna la stagnare și corupție perpetuă. Alegerea este a noastră – să rămânem spectatori sau să fim parte activă a schimbării.