Moromeții 3: Povara timpului și speranța unui zâmbet

Am privit în gol aproape 10 minute după ultima scenă din Moromeții 3!

Anii s-au scurs peste Ilie, iar Niculae a devenit un om matur, citit și ecranizat. Seniorul e mândru de el, dar ceea ce vede în proiecția venită în Siliștea-Gumești îl doboară vizibil. „Nu e bine, Niculae, nu e bine că fac ăștia”, îi spune fiului într-un moment apăsător, desfășurat pe prispa celebrei case din Talpa Teleormanului. Nu e bine, deloc nu e bine, iar Niculae, cel plecat din colbul stepei ca să ajungă cunoscut, iubit și râvnit la București, își deschide ochii în acel an negru, 1954, pentru întreaga națiune…

Acest film este ultimul episod al trilogiei lui Stere Gulea. Include fragmente inspirate din scrierile lui Marin Preda, despre devenirea sa ca scriitor și despre modul în care noi, românii, am dobândit unul dintre monumentele literaturii noastre.

Moromeții 3 poartă o emoție discretă, o povară a timpului. Filmul ne invită la o reflecție profundă despre ceea ce putem deveni ca oameni, despre cât de bine ne facem unii altora, fie cu vorba bună, fie cu pușca la spate. Producția lui Stere Gulea evocă tema sfârșitului memoriei colective în scena simbolică a arderii cărților burghezo-moșierești. Totuși, momentul se oprește brusc, suspendat de intervenția în silă a unui tovarăș.

Niculae Moromete, interpretat de Alex Călin, este proaspăt, viu și carismatic, fără să epateze. Olimpia Melinte și Mara Bugarin aduc liniștea sufletească atât de binevenită în vremuri crâncene.

În Moromeții 3 avem istorie! Detalii puțin cunoscute din trecutul apropiat ies la lumină.Țăranul român n-a acceptat cu bucurie colectivizarea comunistă, iar acest lucru este vizibil pe unul dintre pereții Memorialului de la Sighet, unde o hartă a țării este marcată cu stegulețe în localitățile răsculate, acolo unde s-a vărsat sânge.

Ilie este un Atlas care poartă toată durerea ruralului românesc, un monument de înțelepciune pentru universul său, pentru oamenii din jur. Poiana lui Iocan s-a redus, în Moromeții 3, la o singură persoană: Niculae, cel citit, cel învățat, produsul cel mai de seamă al Siliștei… Însă era un produs al sistemului proaspăt instalat.

Scena de final, cu Horațiu Mălăele în prim plan, reprezintă, din punctul meu de vedere, chintesența cinematografiei românești sănătoase și a întregii literaturi autohtone. E tabloul speranței, izvorât din schițarea unui zâmbet ce va rămâne memorabil.

Moromeții 3 este o fereastră către identitatea noastră, un moment de analiză asupra rădăcinilor și a drumului pe care l-am parcurs ca societate.