Marcel Ciolacu, despre Schengen: „Mai trebuie ca actualul guvern al Olandei să treacă din nou demersul prin Parlament”

Publicat: 21 nov. 2024, 22:24, de Rona David, în ALEGERI , ? cititori
Marcel Ciolacu, despre Schengen: „Mai trebuie ca actualul guvern al Olandei să treacă din nou demersul prin Parlament”
De ce a fost reorganizată Agenţia Naţională Antidrog. Ciolacu: „Tinerii care cad pradă traficanților nu mai pot fi tratați ca infractori“

Marcel Ciolacu se află în prezent într-o vizită de lucru oficială la Budapesta, acolo unde va avea consultări pe tema aderării României la Spaţiul Schengen. Premierul participă la dezbaterea organizaţă de Antena 3 CNN, la Sala Palatului, prin video şi a transmis un prim mesaj.

Marcel Ciolacu: „Eu cred că românii în primul rând mă plătesc să fiu prim-ministru, de fapt, de asta mă plătesc, nu să fiu candidat. Acest lucru de a fi candidat l-au decis colegii mei, dar în primul și în primul rând eu am datoria de a-mi face treaba ca prim-ministru.

În acest moment, sunt la Budapesta. Urmează mâine să am o întâlnire cu primul-ministru al Ungariei, cu domnul Viktor Orban, deoarece tot mâine este domnul ministru de Interne, are o ședință premergătoare unui ședințe de COREPER și a unui JAI decembrie în ceea ce privește aderarea României și terestru la Schengen.

Am venit împreună și cu doamna ministru Odobescu, ministrul de Externe, pentru că Ungaria are în acest moment prin rotație președinția Consiliului și Ungaria, țara care decide, și primul-ministru Viktor Orban sunt cei care decid ordinea de zi a ședințelor JAI și cred că mâine cei patru miniștri de Interne ai României ai Austriei, ai Ungariei și în ultimul rând ai Bulgariei vor decide textul pe care îl vor prezenta pe urmă ambasadorilor acreditați și Consiliul de mâine.

Eu cred că mâine cei patru miniștri de Interne vor pica de acord asupra textului. Va rămâne data în discuție și dacă mai există anumite cerințe de îndeplinit de către România sau Bulgaria, sunt ferm convins că vom depăși această fază, să fie stabilită ședința.

 Mai este un lucru de îndeplinit, faptul că actualul guvern al Olandei trebuie să treacă din nou demersul prin Parlamentul olandez, dar până acum semnalele nu sunt că acest demers va fi blocat”.