Bijutierii metalului progresiv: Tool și farmecul disonanțelor controlate

Am tot vorbit despre rădăcinile rockului. Am găsit ce ne trebuia, am stabilit cam de unde vine bogăția imensă a ceea ce auzim azi. Vorbim azi despre un epigon de senzație. Din pletora agresivă a urmașilor rockului, cu pedale distort și secții ritmice incredibile, se desprinde Tool. Un regal componistic permanent, o abordare grea și rafinată, o deșteptăciune care nu așteaptă a doua audiție. De Tool te îndrăgostești din prima. Fiindcă nu există ceva mai complex.

Tool, trupa americană de metal progresiv formată în 1990, este recunoscută pentru abordarea sa inovatoare și profundă în muzică. Fiecare album al lor este o explorare a limitelor sonore și lirice, cu ritmuri complexe și teme introspective care invită la reflecție profundă. Și inteligentă, am adăuga, dacă nu se supără nimeni.

Pionieratul ritmic: de la poliritmii la disonanțe controlate

Tool este venerată pentru utilizarea sofisticată a poliritmiilor și a măsurilor complicate, adesea variind semnăturile de timp în cadrul aceleiași piese. Această abordare nu numai că distinge sunetul lor, dar creează și o experiență auditivă unică, care poate fi atât tulburătoare, cât și fascinantă. De exemplu, piesa „Lateralus” este faimoasă pentru structura sa bazată pe secvența Fibonacci, care se reflectă în ritmul versurilor și în progresia acordurilor. Magia matematicii te obligă s-o asculți de mai multe ori. Și te satisface, muzical și intelectual, de fiecare dată.

Controlul disonanței și armonia în „conflict”

Unul dintre aspectele remarcabile ale muzicii Tool este capacitatea lor de a naviga și controla disonanța. Prin juxtapunerea tonurilor care tradițional nu armonizează, Tool creează un spațiu sonor care este atât tensionat, cât și dramatic. Această tehnică poate fi auzită în piese precum „Schism”, unde linia de bas disonantă se împletește armonios cu riffurile de chitară pentru a produce un efect captivant.

Dinamica instrumentală: o simfonie de răsfățuri sonore

Fiecare membru al trupei contribuie la textura densă și profundă a muzicii Tool. Danny Carey, bateristul, este cunoscut pentru abilitatea sa de a executa ritmuri extrem de complexe, adesea folosind măsuri neconvenționale, cum ar fi 5/8 sau 7/8, care adaugă o calitate aproape matematică performanțelor sale. Adam Jones, chitaristul, folosește efecte și pedale pentru a transforma sunetul chitarei în ceva mult dincolo de tradiționalul riff de metal, în timp ce Justin Chancellor, basistul, aduce o profunzime melodică și ritmică prin liniile sale inovatoare de bas.

Fiind admiratori entuziaști ai discreției geniale cu care basiștii de excepție susțin discursuri muzicale memorabile, trebuie să-i pomenim un pic pe Jean-Jaques Burnel de la ”Stranglers” sau Pete Trewavas de la fabuloșii ultimi mari gothic-romantici – ”Marillion”.

Impactul cultural și filosofic

Pe lângă inovația muzicală uluitoare, Tool este profund respectată pentru lirica sa care explorează teme de creștere personală, spiritualitate și critică socială. Albumele lor, cum ar fi „Ænima” și „10,000 Days”, sunt pline de referințe la mitologie, religie și filosofie, oferind ascultătorilor nu doar muzică, ci și un stimulent pentru introspecție și auto-analiză. Dar, voi, dragi prieteni, țtiți deja asta. Ați ascultat toate frumusețile pământului, Zepp, Floyd, lirica nemăsuratului Jim Morrison, inspirațiile Jethro Tull, împrumuturile divine ale lui Peter Gabriel, loviturile fără rimă ale Nirvanei… Ați fost acolo. Ați înțeles.

Ascunși în văzul tuturor!

Cu multiple premii Grammy în palmares și o influență indiscutabilă asupra genurilor de muzică progresivă și metal, Tool a lăsat o amprentă permanentă în peisajul muzical mondial. Sunt, adică, mereu și mereu, băieți care se uită la Tool ca la Dumnezeu. Facem parte dintre aceștia. Fiecare lansare de album este un eveniment major, așteptat cu nerăbdare de fani și criticat de specialiști, demonstrând că, după trei decenii, Tool rămâne o forță a terorii bunului-simț în industria muzicală.

Ne schimbă mințile, cu alte cuvinte. Ne pun să ne regândim pe noi și ne obligă să ne vedem dincolo de ceea ce ne limitează. Ne reinventează. Și, hai să fim sinceri, nu-s mulți cei care au această putere.

Răruț e mai drăguț!

Tool au un destin discografic similar cu acela al unui mare regizor contemporan. Terrence Malick. Cel de la care filmele vin rar și sunt întotdeauna o sărbătoare. Nu e nevoie să ”scoți album” anual. E nevoie să știi ce faci, despre ce vei vorbi, ce strat nou vei aduce pentru tortul pe care fanii îl așteaptă.

Și, dacă trebuie să ne amuzăm un pic…

… sunt frecvente momentele în care încercăm să ne imaginăm cum ar suna un imn electoral compus de Tool pentru, să zicem, Mircea Geoană. De fapt, pentru oricare dintre marionetele trimise la atac de către băieții noștri, care ascultă manele. Zi de vară până-n seară.

Totuși, sperăm că a devenit clar că nu scriem aceste rânduri pentru electoratul lui Simion sau Șoșoacă. Voi, prieteni dragi, sunteți cei pentru care merită să vorbim de uriașii rockului. De aceea, o vom mai face.