Ciolacu: „Unii au zâmbit când Orbán a citat dintr-un film celebru… Mulţumesc Ungariei pentru sprijinul privind aderarea la Schengen!”
Premierul Marcel Ciolacu i-a mulţumit, vineri, omologului său ungar, Viktor Orbán, pentru sprijinul constant în ceea ce privește aderarea completă a României la Spațiul Schengen.
La finalul unei întrevederi cu premierul Ungariei, la Budapesta, Marcel Ciolacu a arătat că se bucură să fie aici, chiar dacă unii au zâmbit când premierul Orbán a citat dintr-un film celebru:
„Mă bucur mult să fiu la Budapesta alături de domnul prim-ministru Orbán. Data trecută când ne-am văzut la București, unii au zâmbit când premierul Viktor Orbán a citat dintr-un film celebru și a spus că este începutul unei frumoase prietenii. Iată că timpul ne-a dat dreptate și astăzi suntem din nou împreună pentru a da un mesaj important cetățenilor noștri”.
Premierul a adăugat că România și Ungaria lucrează împreună atât pe temele care țin de întărirea relației bilaterale, cât și pe dosarele de interes de la nivel european.
„De aceea, mă bucur să văd că în această săptămână am avut un acord pentru noua echipă de la nivelul Comisiei Europene, unde România va deține în premieră un post de vicepreședinte al Comisiei și un portofoliu important de comisar european. Însă aș vrea să-i mulțumesc în mod special premierului Viktor Orbán pentru sprijinul constant în ceea ce privește aderarea completă a României la Spațiul Schengen.
Felicit președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene pentru munca desfășurată în această perioadă, dar mai ales pentru faptul că a ținut în permanență în atenție subiectul Schengen.
Românii au simțit deja beneficiile intrării parțiale în Spațiul Schengen, având în vedere faptul că este ceva foarte palpabil, iar preluarea de către România a protecției granițelor parțiale ale Uniunii Europene va avea un impact pozitiv și asupra Ungariei”, a declarat premierul român.
Ciolacu a arătat că strategia decisă în urmă cu câteva luni, împreună cu Viktor Orbán, „a dat roade”
„Mă bucur că strategia decisă acum câteva luni, inclusiv împreună cu premierul Orbán, a dat roade și reușim să ne bifăm astăzi obiectivele. Am avut acum câteva zile o discuție telefonică cu cancelarul Austriei, domnul Nehammer, în care i-am transmis că România își asumă pe deplin responsabilitatea pentru protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene.
Am ajuns la un acord și la nivelul miniștrilor de Interne astăzi din cele patru state implicate care sunt prezenți la Budapesta și doresc să mulțumesc pe această cale tuturor echipelor implicate în negociere. Având în vedere toate aceste lucruri concrete, după 13 ani, România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025.
Și vă mărturisesc, domnule prim-ministru Orbán, dincolo de orice fel de context electoral care este în țara mea, acesta este cel mai puternic mesaj pentru români că noi, ca lideri politici, avem tăria de a ne apăra interesele și de a face ceea ce trebuie atât pe plan european, cât și pe plan național pentru a ne îndeplini obiectivele naționale”, a adăugat premierul.
Cei doi premieri au discutat şi despre situația din Ucraina; Ciolacu amintește de convorbirea cu Trump
„Contextul din teren rămâne foarte dificil. Dincolo de război, care continuă să răpească vieți, cu toții vedem atacul asupra infrastructurilor energetice ucrainene. Important însă este să vorbim pe o singură voce și să transmitem un mesaj comun că trebuie o implicare din partea noastră în conflictul din Ucraina.
Săptămânile următoare vom trăi o nouă realitate strategică în Uniune, odată cu începerea celui de-al doilea mandat al președintelui Trump, precum și cu intrarea în funcție de o manieră foarte dinamică a noii Comisii. Din această perspectivă, se poate conta pe România ca partener important în regiune.
Vrem să lucrăm împreună, constructiv, cu dumneavoastră, cu Ungaria, pentru cele mai bune soluții regionale care să garanteze atât securitatea, cât și prosperitatea regională. În ceea ce privește noua realitate strategică, după cum bine știți, am avut o discuție recentă cu președintele Trump.
Cred că este foarte important că anul viitor, când alegerile se vor termina și în România și vom ieși din logica politică de campanie, să ne concentrăm pe lucrurile importante. Trebuie să lucrăm pragmatic pentru creștere economică, pentru pace socială și pentru un sentiment în societate bazat pe faptul că liderii sunt concentrați pe soluții.
Cetățenii noștri trebuie să trăiască mai bine și să se simtă respectați, în timp ce noi trebuie să umplem de conținut expresii precum „lideri regionali”, a mai declarat premierul Marcel Ciolacu.