Tentativă de mușamalizare în cazul bărbatului strivit de un copac în Buzău: Victima, implicată într-o lucrare ilegală, este în stare gravă la spital

Publicat: 23 nov. 2024, 15:09, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Exclusiv
Tentativă de mușamalizare în cazul bărbatului strivit de un copac în Buzău: Victima, implicată într-o lucrare ilegală, este în stare gravă la spital

UPDATE: Bărbatul strivit de copac în Cătina, transportat la spital; se încearcă schimbarea versiunii oficiale

Bărbatul care a fost strivit de un copac în localitatea Cătina, în timpul unei lucrări ilegale, a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital. Potrivit unor surse locale, există suspiciuni că se încearcă mușamalizarea incidentului.

„Se vehiculează o versiune conform căreia bărbatul ar fi căzut de pe un pod în timp ce hrănea animalele, o explicație care nu are legătură cu realitatea”, au declarat martori care cunosc circumstanțele evenimentului.

Conform primelor informații, victima nu avea carte de muncă, autorizație de exploatare sau alte documente legale pentru desfășurarea activității forestiere. Acest fapt ridică întrebări cu privire la legalitatea muncii prestate și la eventualele încercări de a acoperi neregulile administrative din acest caz.

Autoritățile urmează să investigheze atât condițiile în care s-a produs accidentul, cât și veridicitatea noilor afirmații privind împrejurările incidentului. Ancheta este în desfășurare.

Articol inițial:

Un incident tragic a avut loc în comuna Cătina, județul Buzău, unde un bărbat a fost strivit de un copac în timpul unei lucrări neautorizate. Potrivit surselor noastre, victima desfășura o exploatare forestieră în zona obștei locale, fără a deține autorizațiile necesare.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului, precum și responsabilitatea celor implicați în organizarea lucrării ilegale. Se verifică și dacă alte persoane au fost implicate în activitatea neautorizată.

La solicitarea Ziarului Puterea, Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău nu a furnizat niciun punct de vedere până la acest moment.

Zona de munte a județului Buzău se confruntă frecvent cu astfel de probleme, fiind raportate în trecut și alte cazuri de exploatări forestiere ilegale, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la controlul asupra acestor activități.