Alegeri prezidențiale 2024. Ce i-a determinat pe politicieni să iasă la vot?
- Ciolacu – declarație BOMBĂ: Știu din vară cine intră în turul al doilea; să vedem ce va fi după ce votează diaspora
- Predicția lui Rareș Bogdan: „Bătălia pentru turul doi se duce între doi candidați de dreapta”
- Un număr de 726.167 de români din diaspora votaseră, până la ora 19.00
- Patriarhul României a votat duminică seara!
- George Simion acuză tentativa rețelei Coldea și a statului paralel de fraudă electorală
- S-a depășit prezența la urne de 50%
- Incidente în Botoșani: Amenzi pentru fotografierea buletinului de vot, comercializarea alcoolului și tulburarea ordinii publice
- Prezența la vot la ora 19
- Candidatul Ion Iordache, cercetat pentru campanie electorală ilegală
- Caz de propagandă online în Buzău. Susținătorul unui candidat la prezidențiale încuraja internauții să-l voteze pe acesta
- A încercat să voteze de trei ori
- A venit înarmat la votare: Incident în județul Timiș în ziua alegerilor
- Scandal la Slatina. Directorul Serviciului Judeţean de Pază, observator acreditat, bătut în apropierea secției de votare
- Prezența la vot
- Cercetări la Iași. O ștampilă a dispărut din secția de votare
- Poliţiştii fac verificări în şase secţii de votare din Ialomiţa
- Geoană contestă exit-poll-urile și amenință cu plângeri legale: „Minciuni și manipulare”
- Marcel Ciolacu, mândru de românii care ies la vot: Ne arată că știu exact ce vor!
- Incidente majore în ziua alegerilor: Fraude la vot, vot multiplu și propagandă electorală ilegală
- Nicolae Ciucă, mesaj pe Facebook
- Dosar penal pentru o femeie din Brazi care a votat folosind buletinul altei persoane
- Diana Șoșoacă, pusă pe încălcat legea electorală. Două scandaluri în aceeași secție de votare
- Referendumul lui Nicușor a trecut pragul
- Un vicepreședinte s-a deplasat cu urna mobilă fără polițiști
- Până la ora 15:00, 32,02% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale au participat la primul tur
- George Simion, foarte activ pe Tik Tok
- Gabriela Firea: „Am votat cu gândul la tineri, familii, femei, copii, bunici”
- Simona Bucura-Oprescu: „Am votat pentru un președinte care să muncească pentru România”
- Ministrul Adrian Câciu, la Craiova: „Am votat pentru un președinte care stă la masa negocierilor pentru România“ (VIDEO)
- George Simion: „Vreau să încurajez românii să meargă la vot, e important”
- Simona Bucura-Oprescu: „Am votat pentru un președinte care să muncească pentru România”
- Ilie Bolojan spune că a „votat pentru o Românie modernă și europeană” și pentru „un președinte responsabil”
- Hubert Thuma: „Am votat pentru o țară prosperă”
- Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toți” / Candidata la președinție a adus prăjituri „fără blat” la secţia de votare (VIDEO)
- Băsescu: Nu mă duc în Congo, doar am amenințat
- Liderii PSD Dolj au votat. Ce și-ar dori Olguța Vasilescu și Claudiu Manda de la viitorul președinte
- Alina Gorghiu: „Am votat fără rezerve, fără ezitări, cu toată inima. Pentru mine primează familia. Pentru asta am votat”
- Radu Oprea: „Am votat pentru o Românie mai puternică și un județ Prahova mai prosper”
- Nicușor Dan: „Am votat pentru un București guvernabil, administrabil și împotriva mafiei imobiliare!” (Video)
- Președintele Iohannis, tăcut la secția de votare: „Vă doresc o zi bună!”
- Cătălin Predoiu, la vot la Ploiești: „Îi încurajez pe toți cetățenii să iasă la vot”
- Robert Negoiță: „Am votat pentru o persoană care poate să mă reprezinte cel mai bine, un președinte pentru toți, nu doar pentru unii”
- A fost depășit pragul de un milion de votanți
- Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o România puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume”
- Deputatul Robert Sighiartău: „Am votat pentru un lider care poate fi comandatul forțelor armate”
- Orban demontează o „diversiune, o mare minciună” la adresa sa. Care este aceasta
- Ciucă: „Am votat pentru viitorul românilor, al copiilor noștri”
- Toni Greblă, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident
- Prezența la vot la ora 8
- Lucian Bode a votat: Am votat cu gândul la stabilitatea acestei ţări
- Prezență de 1,65% în primele 15 minute de vot
Ciolacu – declarație BOMBĂ: Știu din vară cine intră în turul al doilea; să vedem ce va fi după ce votează diaspora
Predicția lui Rareș Bogdan: „Bătălia pentru turul doi se duce între doi candidați de dreapta”
Vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat duminică seară, în jurul orei 19:00, că în cursa pentru turul doi al alegerilor, competiția se va da între doi candidați de dreapta: „domnul Ciucă și doamna Lasconi”. În opinia sa, bazinul suveranist, care a fost tradițional un punct de sprijin pentru mai multe partide de dreapta, este acum „splitat în două” și nu mai are șanse de a accede în turul doi al alegerilor.
Un număr de 726.167 de români din diaspora votaseră, până la ora 19.00
Până în ziua a treia de vot în diaspora, la alegerile prezidențiale 2024, ora 19.00, votaseră în diaspora 726.167 români, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Patriarhul României a votat duminică seara!
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică seara, în turul întâi al alegerilor prezidențiale, transmite Basilica.ro.
George Simion acuză tentativa rețelei Coldea și a statului paralel de fraudă electorală
Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a făcut declarații controversate duminică, afirmând că încercările rețelei Coldea și ale „statului paralel” de a influența rezultatele alegerilor au fost în zadar. Într-o intervenție la sediul partidului, Simion a susținut că, pe parcursul zilei, AUR s-a confruntat cu multiple fraude electorale, incluzând abuzuri în secțiile de votare și manipulări din partea unor membri ai unor partide politice.
S-a depășit prezența la urne de 50%
S-a depășit prezența la urne de 50%. În 2019, la primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența finală a fost de 48,26%.
Incidente în Botoșani: Amenzi pentru fotografierea buletinului de vot, comercializarea alcoolului și tulburarea ordinii publice
Autoritățile din județul Botoșani au înregistrat mai multe incidente care au dus la aplicarea de sancțiuni contravenționale. Conform ultimelor informații centralizate, au fost primite 19 sesizări privind încălcarea normelor electorale, dintre care 11 au fost confirmate, 3 sunt încă în verificare, iar 5 nu au fost validate.
Prezența la vot la ora 19
Prezența a ajuns la 49,02%, față de 48,46% în primul tur al prezidențialelor din anul 2019.
Candidatul Ion Iordache, cercetat pentru campanie electorală ilegală
Biroul Electoral Județean (BEJ) Gorj a adoptat, duminică, Decizia nr. 53, referitoare la sesizarea depusă de Partidul Social Democrat Gorj. Această sesizare acuza încălcarea legislației electorale de către candidatul Ion Iordache (PNL) la Senat, în perioada campaniei pentru alegerea Președintelui României.
Caz de propagandă online în Buzău. Susținătorul unui candidat la prezidențiale încuraja internauții să-l voteze pe acesta
Ziua alegerilor prezidențiale din 2024 a fost marcată de mai multe incidente electorale la nivel național, autoritățile intervenind pentru a asigura respectarea legii și desfășurarea corectă a procesului de vot. Printre cele mai notabile cazuri s-au numărat aplicarea unei amenzi în județul Buzău pentru propagandă electorală online, investigarea unui caz de nerespectare a regimului urnei de vot în Satu Mare și deschiderea unui dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot în Ploiești.
A încercat să voteze de trei ori
O femeie din Tulcea a încercat să voteze de trei ori la alegerile prezidenţiale, iar poliţiştii tulceni au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, transmite Agerpres.
A venit înarmat la votare: Incident în județul Timiș în ziua alegerilor
În județul Timiș, procesul electoral din 25 noiembrie 2024 a decurs fără incidente grave până spre seara zilei de duminică, însă au fost semnalate câteva abateri care au condus la deschiderea unor dosare penale.
Unul dintre cele mai notabile cazuri a avut loc la Giroc, unde un bărbat în vârstă de 60 de ani, fost cadru militar, a intrat într-o clădire unde erau amplasate secții de votare având asupra sa o armă.
Scandal la Slatina. Directorul Serviciului Judeţean de Pază, observator acreditat, bătut în apropierea secției de votare
Este scandal la Slatina după ce un tânăr a fost bătut crunt în preajma unei secții de votare din municipiu. Victima este directorul Serviciului Judeţean de Pază, observator acreditat, care ar fi fost agresat de persoane din anturajul actualului primar al Slatinei, liberalul Mario De Mezzo.
Prezența la vot
Prezența a ajuns la 45,86%, față de 45,4% la primul tur al prezidențialelor din anul 2019.
Cercetări la Iași. O ștampilă a dispărut din secția de votare
Poliția din Iași investighează două situații problematice semnalate în timpul procesului electoral desfășurat duminică. Un caz implică lipsa unei ștampile de vot la o secție din municipiu, iar celălalt vizează refuzul de a permite exercitarea dreptului de vot pentru o persoană înregistrată pe listele suplimentare.
Poliţiştii fac verificări în şase secţii de votare din Ialomiţa
Poliţiştii fac verificări în şase secţii de votare din Ialomiţa, unde preşedinţii secţiilor de votare ar fi completat deja, cu datele de identificare ale membrilor comisiilor şi formaţiunea politică din care fac parte, procesele verbale care se întocmesc la finalul alegerilor, informează IPJ Ialomiţa, transmite Agerpres.
Geoană contestă exit-poll-urile și amenință cu plângeri legale: „Minciuni și manipulare”
Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, a reacționat ferm după ce în presa din România au apărut primele estimări ale exit-poll-urilor, pe care le consideră false și manipulative. Acesta a acuzat mass-media din țară de încălcarea legii și a amenințat cu plângeri către autoritățile competente.
Marcel Ciolacu, mândru de românii care ies la vot: Ne arată că știu exact ce vor!
Liderul PSD și candidat la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj de încurajare către cetățenii români, subliniind importanța participării la vot. Acesta a apreciat prezența semnificativă la urne și a îndemnat românii să continue să își exercite dreptul electoral până la închiderea secțiilor.
Incidente majore în ziua alegerilor: Fraude la vot, vot multiplu și propagandă electorală ilegală
Până la ora 17:00, în ziua alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat 208 sesizări legate de contravenții și infracțiuni electorale, dintre care 107 au fost confirmate, iar 42 sunt în curs de verificare. Au fost aplicate 80 de sancțiuni, inclusiv 24 de amenzi, în valoare totală de 38.900 lei, și se investighează 25 de posibile infracțiuni.
Nicolae Ciucă, mesaj pe Facebook
Nicolae Ciucă a ieșit, în jurul orei 16:30, cu un mesaj pe Facebook prin care îndemna lumea să iasă la vot: ”Vă mulțumesc! Suntem bine, suntem pe drumul cel bun. Dar acum e momentul să fim siguri: mergeți la vot!”.
Dosar penal pentru o femeie din Brazi care a votat folosind buletinul altei persoane
Polițiștii din Prahova au deschis un dosar penal după un incident grav petrecut într-o secție de votare din comuna Brazi. O femeie de 48 de ani, aflată sub influența alcoolului, a reușit să voteze prezentând cartea de identitate a unei alte persoane.
Diana Șoșoacă, pusă pe încălcat legea electorală. Două scandaluri în aceeași secție de votare
Referendumul lui Nicușor a trecut pragul
Referendumul organizat în București la inițiativa primarului general Nicușor Dan, care își propune să consulte bucureștenii asupra unor decizii administrative și financiare, a trecut pragul de validare de 30% prezență. Conform datelor oficiale, până la ora 17:00, 30,22% dintre alegători, adică 542.133 de persoane, se prezentaseră la urne.
Un vicepreședinte s-a deplasat cu urna mobilă fără polițiști
În județul Satu Mare, procesul electoral din weekend a fost marcat de un incident ce a generat deschiderea unui dosar penal. Poliția a demarat o anchetă privind nerespectarea regimului urnei de vot, după ce vicepreședinta unei secții de votare din municipiul Carei a încălcat regulile privind deplasarea urnei mobile
Până la ora 15:00, 32,02% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale au participat la primul tur
Până la ora 15:00, 32,02% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, conform unui anunț al Biroului Electoral Central (BEC). Dintre aceștia, 50,1% sunt femei și 49,9% bărbați.
George Simion, foarte activ pe Tik Tok
George Simion, candidatul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile prezidențiale, a fost activ pe rețelele sociale în ziua votului, apelând la mobilizarea susținătorilor săi. Duminică după-amiază, în jurul orei 16:00, Simion a intrat în direct pe TikTok din Diaspora, unde votase deja, susținând că „este la 1000 de voturi de competiție”.
Gabriela Firea: „Am votat cu gândul la tineri, familii, femei, copii, bunici”
Gabriela Firea a transmis un mesaj pe Facebook după ce a participat duminică la votul pentru alegerile prezidențiale. Fostul primar al Capitalei a subliniat prioritățile care au ghidat alegerea sa, punând accentul pe bunăstarea și siguranța tuturor categoriilor sociale.
Simona Bucura-Oprescu: „Am votat pentru un președinte care să muncească pentru România”
Ministrul Adrian Câciu, la Craiova: „Am votat pentru un președinte care stă la masa negocierilor pentru România“ (VIDEO)
Ministrul Fondurilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a votat duminică, la Craiova. Demnitarul, care deschide lista PSD Dolj pentru Camera Deputaților, susține că a votat pentru un președinte care negociază în interesul românilor și care a arătat că are rezultate notabile în politica externă.
George Simion: „Vreau să încurajez românii să meargă la vot, e important”
„Ca întotdeauna eu mi-am făcut temele și mă bucur că e o zi frumoasă. Vreau să încurajez românii să meargă la vot, e important. Sunt bucuros că reușim să le redăm speranța românilor”, a declarat George Simion.
Simona Bucura-Oprescu: „Am votat pentru un președinte care să muncească pentru România”
Ilie Bolojan spune că a „votat pentru o Românie modernă și europeană” și pentru „un președinte responsabil”
La ieșirea de la urne, acesta a subliniat importanța unui viitor european pentru România, afirmând: „Am votat pentru un președinte responsabil și pentru o Românie modernă și europeană”.
Hubert Thuma: „Am votat pentru o țară prosperă”
„Am votat pentru o țară prosperă, cu granițe sigure. Pentru familie, comunitate, țară. Am votat pentru un președinte care poate ține țara departe de război, pentru un președinte pregătit, cu o carieră în spate, care își iubește țara precum familia”, a scris Hubert Thuma pe contul său de Facebook.
Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toți” / Candidata la președinție a adus prăjituri „fără blat” la secţia de votare (VIDEO)
După ce și-a exercitat dreptul de vot, Lasconi a declarat: „Am votat cu încrederea că astăzi nimeni nu o să îşi facă bagajul să plece în altă ţară, într-o ţară în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, de un spital în care să fii tratat. Am votat cu încrederea că 1.116 români nu au murit degeaba în 1989 şi că putem să continuăm ce am început atunci. Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toţi, nu doar pentru unii”.
Băsescu: Nu mă duc în Congo, doar am amenințat
„Mă aştept să vină oamenii să voteze pentru că, de fapt, turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”, a declarat Băsescu.
Liderii PSD Dolj au votat. Ce și-ar dori Olguța Vasilescu și Claudiu Manda de la viitorul președinte
„După 20 de ani în care niciun român nu poate să numească un proiect de țară pentru România, indiferent de președinți, astăzi am votat pentru un președinte de stânga, un președinte empatic, echilibrat. Am votat pentru un președinte care, în mandatul său, să viziteze și un orfelinat, și un cămin de bătrâni, și un șantier – lucruri pe care președinții de până acum nu le-au făcut. Am votat pentru o persoană care are deja succese în plan extern și care, după aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, poate să spună astăzi că scoate vizele pentru Statele Unite și că ne introduce în Schengen.
Am votat cu gândul că toți românii își doresc un viitor mai bun și că vor vota în consecință. Astăzi, știu atât pentru ce a votat doamna, cât și pentru ce am votat eu.”
Alina Gorghiu: „Am votat fără rezerve, fără ezitări, cu toată inima. Pentru mine primează familia. Pentru asta am votat”
„Am votat fără rezerve, fără ezitări, cu toată inima, acasă în Argeș, în Băiculești. Pentru mine primează familia și siguranța ei. Pentru asta am votat astăzi.
Radu Oprea: „Am votat pentru o Românie mai puternică și un județ Prahova mai prosper”
„Am votat pentru o Românie mai puternică din punct de vedere economic și un județ Prahova mai puternic, pentru ca prahovenii și românii să aibă un trai mai bun. Este esențial să continuăm proiectele excelente pe care le-am început în ultima perioadă, cum ar fi aderarea la Schengen, vizele cu Statele Unite ale Americii, creșterea economică și noi investiții”, a declarat deputatul.
Nicușor Dan: „Am votat pentru un București guvernabil, administrabil și împotriva mafiei imobiliare!” (Video)
„Am votat acum pentru referendum, pentru alegerile naționale. Am votat, cum votez de 35 de ani, pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României. Am votat pentru referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil, cu alocare a banilor acolo trebuie, și mai ales, din nou, cum votez întotdeauna, împotriva mafiei imobiliare”, a spus primarul general.
Președintele Iohannis, tăcut la secția de votare: „Vă doresc o zi bună!”
Președintele Klaus Iohannis a mers astăzi la vot alături de soția sa, Carmen Iohannis, la secția de votare de la Liceul „Jean Monnet” din Capitală. Când a ajuns la secția de votare, acesta a salutat jurnaliștii și i-a îndemnat pe români să meargă la vot: „Vă doresc o zi bună! Poftiți la vot!”.
Cătălin Predoiu, la vot la Ploiești: „Îi încurajez pe toți cetățenii să iasă la vot”
Robert Negoiță: „Am votat pentru o persoană care poate să mă reprezinte cel mai bine, un președinte pentru toți, nu doar pentru unii”
„Astăzi ne votăm președintele. Este primul tur. Am votat pentru o persoană care consider eu că poate să mă reprezinte cel mai bine, un președinte pentru toți, nu doar pentru unii, pentru cei mulți și un președinte responsabil, care să aibă grijă să ducă țară într-o direcție corectă.
Să ieșim la vot!”, a transmis Robert Negoiță într-un mesaj video publicat pe Facebook.
A fost depășit pragul de un milion de votanți
Prima poziție în topul județelor cu cea mai mare prezență la vot este ocupat de Olt (6,35), fiind urmat de Teleorman (6,16%), Giurgiu (5,76%), Călărași (5,81%) și Ilfov (5,67%). La polul opus, se află județele cu cea mai scăzută prezență: Maramureș (3,18%), Satu Mare (3,2%), Harghita (3,29%), Bistrița-Năsăud (3,37%) și Sibiu (3,41%).
Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o România puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume”
„Am votat pentru o România puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume, am votat pentru o România în care românii să aibă un trai decent și am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară și poporul său.
Am votat pentru cât mai multe victorii ale României, cum a fost aderarea la Spațiul Schengen, am votat pentru stabilitate, un echilibru și o echitate socială și, nu în ultimul rând, pentru pace”, a spus Marcel Ciolacu.
Deputatul Robert Sighiartău: „Am votat pentru un lider care poate fi comandatul forțelor armate”
„Am votat pentru experiență, pentru responsabilitate, pentru bun-simț, am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România. Aici vorbim de război la graniță, de război în Orientul Mijlociu, vorbim de o perioadă complicată pentru lumea întreagă și pentru Occident. Eu am votat pentru un lider care are relații internaționale, care poate fi comandatul forțelor armate, are această experiență și cred că poate să ducă România pe direcția corectă. Prosperitate și siguranță cred că sunt cuvintele care personalizează cel mai bine opțiunea mea”, a declarat deputatul.
Orban demontează o „diversiune, o mare minciună” la adresa sa. Care este aceasta
Ciucă: „Am votat pentru viitorul românilor, al copiilor noștri”
Toni Greblă, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat, duminică dimineață, că procesul electoral se desfășoară fără probleme, nefiind raportat niciun incident de la deschiderea urnelor și nici vreo contestație.
Prezența la vot la ora 8
Peste 230.000 de persoane au votat în prima ora de la deschiderea urnelor.
Lucian Bode a votat: Am votat cu gândul la stabilitatea acestei ţări
Prezență de 1,65% în primele 15 minute de vot
Alegeri prezidențiale 2024. Românii sunt chemați, astăzi, să-și aleagă președintele. Zeci de mii de polițiști sunt mobilizați pentru alegerile prezidențiale de duminică, 24 noiembrie 2024, pentru a preveni încălcarea legii electorale. Ministerul Afacerilor Interne se așteaptă la posibile tentative de fraudă, similare celor din anii trecuți.
Ce reguli trebuie să respecte românii?
Românii care merg la vot trebuie să respecte câteva reguli esențiale:
- Interzis să oferiți sau să acceptați bani pentru a vota un candidat – infracțiune pedepsită penal.
- Fără alcool lângă secțiile de votare – consumul sau vânzarea de alcool la mai puțin de 500 de metri de o secție poate aduce amenzi de până la 3.000 de lei.
- Fotografierea buletinului de vot ștampilat este interzisă – sancțiunea poate ajunge la 1.000 de lei.
Programul secțiilor de votare
Secțiile de votare din țară se vor deschide duminică la ora 07:00 și vor funcționa până la 21:00. Programul poate fi prelungit până la ora 23:59 pentru alegătorii aflați în interiorul sau la coadă la ora închiderii.
Pentru diaspora, procesul electoral a început deja vineri, 22 noiembrie, și continuă până duminică. Programul poate fi extins la fel, pentru a facilita votul tuturor cetățenilor aflați la rând.
Autoritatea Electorală Permanentă oferă actualizări în timp real privind prezența la vot pe platforma oficială prezenta.roaep.ro. Rezultatele preliminare vor fi disponibile pe aceeași platformă imediat după centralizare.
Autoritățile îndeamnă alegătorii să respecte regulile și să semnaleze orice nereguli.