Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toți” / Candidata la președinție a adus prăjituri „fără blat” la secţia de votare (VIDEO)
Elena Lasconi, președinta USR, a votat duminică dimineața la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”din Capitală, exprimându-și încrederea într-un viitor mai bun pentru România.
După ce și-a exercitat dreptul de vot, Lasconi a declarat: „Am votat cu încrederea că astăzi nimeni nu o să îşi facă bagajul să plece în altă ţară, într-o ţară în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, de un spital în care să fii tratat. Am votat cu încrederea că 1.116 români nu au murit degeaba în 1989 şi că putem să continuăm ce am început atunci. Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toţi, nu doar pentru unii”.
Întrebată dacă are emoții, Lasconi a spus că simte că acest vot va aduce o „schimbare majoră” pentru țară: „De ieri, a fost aşa o presiune pe mine… Toată lumea îmi scria câte emoţii are, dar nu se gândea deloc la emoţiile mele. Simt că astăzi putem să facem o schimbare majoră pentru România. Iubesc ţara asta şi continui să lupt pentru ea”.
De asemenea, președinta USR le-a adus celor din secția de votare cafea, ceai și prăjituri „fără blat”.
„Le-am adus cafea, ceai şi prăjituri fără blat. E important asta. Fără blat”, a adăugat sursa citată.