21:13 • SOCIAL
Performanţă pentru Ana Bogdan la Dubai
Performanţă pentru Ana Bogdan, care a câştigat sâmbătă turneul ITF de la Dubai, cu premii totale de 100.000 de dolari.
Bogdan a învins-o în finală pe Daria Snigur, sportivă din Ucraina, venită din calificări, scor 6-1, 6-2. Meciul a durat o oră şi un minut.
La dublu, competiţia a fost câştigată de echipa Lucie Hradecka/Andreja Klepac (Cehia/Slovenia).
Au participat la dublu şi Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Elena Bogdan şi Patricia Maria Ţig. Cele două perechi de românce, Ana Bogdan/Gabriela Ruse şi Elena Bogdan/Patricia Ţig au fost eliminate în primul tur.
Ruse şi Ţig au jucat la Dubai şi la simplu, dar nu au trecut nici aici de primul tur.