Ilie Bolojan: „PNL va intra în opoziție după alegerile parlamentare!”
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că partidul său, care încă se află la guvernare, va intra în opoziție, după ce, ca urmare a alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024, se va forma viitorul guvern.
Anunțul a fost făcut luni seara, imediat după ședința în care Ilie Bolojan a acceptat funcția de președinte interimar al PNL. „În următoarea lună, PNL, prin miniștrii pe care-i are, să asigure funcționarea guvernului, să pregătească atât cele două runde de alegeri și predarea guvernării, pentru că, așa cum știți, din luna decembrie vom avea un alt guvern. Ieșirea de la guvernare la acest final de ciclu electoral n-ar face decât să creeze instabilitate, să creeze probleme în funcționarea guvernului”, a explicat Ilie Bolojan.
Până în data de 25 noiembrie 2024, președinte al PNL a fost Nicolae Ciucă. Și acesta anunțase că nu mai dorește să fie partener la guvernare cu PSD, după alegerile din decembrie 2024, însă la acel moment conducerea PNL considera că PNL va rămâne la guvernare și după alegeri.
Ilie Bolojan a refuzat, luni seara, să explice în ce relație va rămâne PNL cu Klaus Iohannis, sub conducerea lui. Întrebat despre acest aspect, el a răspuns sec: „Vă mulțumesc!”.