Mișcarea salvatoristă, de la Băsescu și Iohannis la Elena Lasconi

Nicio finală electorală pentru președinție nu scapă de dramoleta sa – după ce am salvat țara de comunism și corupție, acum ne luptăm direct cu Rusia.

Băsescu a câștigat în fața candidaților PSD mergând pe două linii directoare – jos neocomunismul (cu Năstase) și jos corupția (cu Geoană –devoalat ca aflat în vizită la Vântu).

De fiecare dată, mișcarea a prins. Presa de dreapta, responsabilă, pro-Vest (deci marea ei majoritate) a preluat din zbor temele de campanie și le-a amplificat, iar succesul a fost asigurat, deși la limită.

Despre neocomunism nu a mai fost deloc vorba apoi, ar fi fost și greu, de vreme ce am intrat în UE și în NATO, dar despre anticorupție, pe vremea când înfloreau afacerile cuplului Cocoș-Udrea și vila lui Videanu, ar mai fi fost câte ceva de zis.

Exclusiv

11:58, 24.11.2024 • POLITICĂ

Băsescu: Nu mă duc în Congo, doar am amenințat

22:57, 20.11.2024 • POLITICĂ

Ciucă: „Iohannis nu este Putin, iar eu nu sunt Medvedev. Singura mea teamă este de Dumnezeu și de a nu muri neîmpărtășit”

În final, respingerea stilului autoritar și cămarilei întreținute de Băsescu a fost atât de puternică, încât o coaliție PSD-PNL a câștigat net alegerile parlamentare.

Care nu a ținut foarte mult, astfel încât la alegerile pentru președinte post-Băsescu am avut din nou de-o parte PSD-ul și de cealaltă partidele de dreapta, iar mesianismul alegătorilor a fost din nou stimulat – acum salvam țara de corupția post-Colectiv întruchipată de Ponta, care nici nu lăsase oamenii să voteze la ambasade.

Și au urmat 10 ani de Iohannis, un mandat care a început sub auspiciile neamțului providențial și s-a încheiat sub cele ale turismului prezidențial. Ce interesant, forțele care au stat în spatele lui Băsescu fuseseră și în spatele lui Iohannis (ideologic și mediatic) o bună parte din mandate.

Acum, în 2024, chiar riscam să rămânem fără dramoletă și alegătorul fără scop în viață. Nu mai puteam lupta cu neocomunismul, subiectul e perimat. Nu mai puteam lupta nici împotriva corupției după o guvernare stânga-dreapta și după ce purii din USR își arătaseră abilitățile o perioadă scurtă la guvernare.

Dar, apărut de niciunde parcă, Călin Georgescu a dat o șansă reambalării salvatorismului progresist – țara trebuie salvată acum de Rusia, întruchipată de admirația lui Călin Georgescu pentru Putin.

Și iată că avem o reeditare dâmbovițeană a finalei Kamala Harris-Donald Trump, acuzat și acesta multă vreme de simpatii putiniste.

Suveranism contra globalism, pro și anti implicare de partea Ucrainei, pro și contra avort, pro și contra încurajarea micului antreprenor local în dauna marilor corporații (deși în România se bate șaua deocamdată doar pe antirusism, justificat de declarația abominabilă a lui Călin Georgescu că Putin își iubește poporul și că Ucraina nu ar mai trebui ajutată prea mult, cel puțin câtă vreme avem multe alte lucruri mai bune de făcut cu banii)

Și iată cum isteria prinde iar contur în perspectiva turului 2-Piața Universității a revenit, se strigă Călin Georgescu să aibe soarta lui Ceaușescu, nu vrem cozi și cenzură și corupție.

Dintr-odată, toate teme salvatoriste din ultimii 20 de ani au prins viață – anticomunismul (doar n-o să ne întoarcem la viață sub Ceaușescu, cum afirmă în discursurile sale Lasconi), anticorupția (modelul putinist de guvernare cu oligarhii buni), antirusismul dus până în pânzele albe (doar vedeți ce fac în Ucraina!).

Ca și în campaniile pro-Iohannis, cam aceleași figuri din presă ca și pe timpul lui Băsescu plus intelectuali pro-vest dar abonați la sinecuri de tip estic, ziariști pro-atlantiști plătiți gras în tot soiul de publicații progresiste care nu prea au audiență dar supraviețuiesc bine merci, ONG-iști care luptă pentru justiție, mediu și, mai nou, pentru Ucraina, deci numai lume bună.

Opțiunile de vot recomandate de ei par să iasă prost mai mereu, dar cumva, stimulând foarte abil mesianismul alegătorilor, ajung să își ducă la victorie favoriții și asta se încearcă acum și cu Elena Lasconi, cum s-a reușit în trecut cu Băsescu și cu Iohannis.

Din păcate, contextul e acum cât se riscant. După alegerea lui Trump, SUA o vor lăsa mai moale cu sprijinul Ucrainei, iar Europa va trebui să compenseze. Cel puțin câtă vreme actuala clasă politică din UE rămâne la butoane, Elena Lasconi e versiunea românească a Kamalei într-o Europă în care Trump nu a câștigat alegerile.

Iar atitudinea pro-război a celor care stau în spatele Elenei Lasconi e cât se poate de evidentă – dovadă modul în care echipa acesteia a înțeles să se promoveze printr-un editorial în Kyiv Post înaintea primului tur, în care se afirmă că România ar trebui să fie pregătită de război.

Dacă Europa va trimite trupe în Ucraina, sub forma unor armate private, mai întâi, cum se vehiculează cum printr-o inițiativă franco-britanică, ce va face România? Mă tem că politicienii salvatoriști nu prea știu de nuanțe, vezi atitudinea reprezentanților USR în timpul pandemiei, când erau în Guvern. Încă puțin și ne vaccinau cu forța. Or fi altfel la război? Revenim la totul pentru front, totul pentru victorie?