Încă un mare actor al vechii generații a ieșit din scena vieții

Publicat: 27 nov. 2024, 15:16, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Încă un mare actor al vechii generații a ieșit din scena vieții
Foto: redactia.ro

Actorul Andrei Ionescu, „cel care ne-a fost coleg şi prieten şi care a slujit scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu talent, modestie, discreţie şi har”, a murit la vârsta de 97 de ani, a anunţat, astăzi, instituția.

Alături de doamna Ileana Stana Ionescu a format un cuplu-model, admirat şi iubit de-a lungul timpului. Suntem alături de familia îndoliată şi transmitem sincere condoleanţe tuturor celor care i-au fost alături. În acest an, 2024, au părăsit scena vieții doi dintre cei mai îndrăgiți actori ai TNB, Ileana Stana-Ionescu și Andrei Ionescu, la mai puțin de 6 luni distanță. Au fost împreună vreme de 66 de ani, formând cel mai longeviv cuplu din teatrul românesc. O diferență de 9 ani ca vârstă a pigmentat chimia perfectă dintre ei, pe care și-au descoperit-o pe scenă, dar și în viața de zi cu zi, completându-se. S-au cunoscut la Piatra-Neamț și doar moartea i-a mai putut despărți; pentru scurtă vreme însă”, se mai arată în mesajul TNB.

Andrei Ionescu s-a născut în 17 decembrie 1927, la Ploieşti.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1955. În acelaşi an, debutează pe scena Teatrului de Stat din Reşiţa, unde, vreme de patru ani, joacă primele roluri din cariera sa.

În continuare, din 1959 şi până în 1966 conturează roluri diferite pe scena Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ (peste 20 de personaje). Joacă şi pe scena Teatrului Dramatic Bacovia din Bacău, unde i se încredinţează alte 12 roluri.

La Teatrul Naţional din Bucureşti vine în 1971 şi nu mai părăseşte scena până la vârsta pensionării. A jucat în spectacole de mare succes, alături de unii dinte cei mai mari actori, şi sub bagheta unor regizori de renume, în piese precum: „Danton” de Camil Petrescu, „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, „Oameni şi şoareci” de J. Steinbeck, „Peripeţiile bravului soldat Sweik” de J. Hasek, „Richard al III-lea” de W. Shakespeare, „Infernalul mecanism” de Cocteau, „Caligula” de Albert Camus, „Romulus cel Mare” de Friedrich Dürrenmatt, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, „Vassa Jeleznova” de Gorki, ultimul rol fiind în „Numele trandafirului” de Umberto Eco, pe care l-a interpretat din 1998 până în 2001”, se mai arată în mesaj.