Bebeluș operat de cataractă, operație în premieră europeană cu echipă medicală din România

Publicat: 28 nov. 2024, 15:01, de Evelin Ceciu, în ACTUALITATE , ? cititori
Bebeluș operat de cataractă, operație în premieră europeană cu echipă medicală din România
Foto: infosan.ro / Dan Bistrițeanu

Realizarea cu succes a unei intervenţii chirurgicale oftalmologice complexe pe o fetiţă de 3 luni şi jumătate, premieră medicală europeană, a fost anunțată de Infosan – spital privat de oftalmopediatrie, printr-un comunicat remis redacţiei.

Axul ocular al fetiţei măsura doar 12 mm – o treime din dimensiunea normală

Sub coordonarea Prof. Dr. Marie Jose Tassignon, şef al Departamentului de Oftalmologie al Spitalului Universitar Antwerp, Belgia, echipa Infosan a reuşit să efectueze o operaţie inovatoare, care deschide noi orizonturi în domeniul chirurgiei oftalmologice.

Pacienta, născută prematur împreună cu sora ei geamănă, a fost diagnosticată la naştere cu cataractă congenitală şi microoftalmie bilaterală severă, o afecţiune rară care determină dimensiuni reduse ale ochilor. Axul ocular al fetiţei măsura doar 12 mm – o treime din dimensiunea normală – ceea ce făcea imposibilă aplicarea tehnicilor tradiţionale de operare.

Prin utilizarea unor tehnici avansate şi a unei precizii extraordinare, chirurgii au reuşit să îndepărteze cristalinul din ambii ochi ai fetiţei. Acum, micuţa poate percepe lumina pentru prima dată în viaţa ei.

Rareș Ciubotaru, director executiv al Spitalului Infosan: „Este o premieră absolută pentru Europa – nicio altă intervenţie de acest tip nu a fost realizată până acum pe un ochi cu dimensiuni atât de mici”.

Fetiţa urmează să revină la clinica Infosan pentru o a doua intervenţie, când dimensiunile ochilor vor permite implantarea unor cristaline artificiale, oferindu-i posibilitatea să înceapă să vadă clar şi să exploreze lumea din jurul ei.

Schimb de experiență cu medici din Europa de Vest

Echipa Infosan face parte dintr-un program de schimb de experiență cu medici din Europa de Vest, care permite echipei medicale să dobândească noi cunoștințe și să participe la cazuri extrem de complexe, unde pot învăța noi tehnici și abordări, se precizează în comunicat.

Anul acesta, 20 de pacienți cu situații foarte complicate, care altfel nu ar fi avut acces la intervenții chirurgicale în România, au beneficiat de operație prin intermediul acestui schimb de experiențe.