Creştere alarmantă a importurilor de autoturisme vechi

Publicat: 28 nov. 2024, 21:32, de Ady Ivașcu, în Auto , ? cititori
Creştere alarmantă a importurilor de autoturisme vechi

Perioada ianuarie-octombrie 2024 a fost marcată de o creștere alarmantă a înmatriculărilor de autoturisme rulate (+10,73%), care au ajuns la 282.352 de unități, reprezentând 69% din totalul pieței auto din România, conform datelor centralizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Mai îngrijorător, 65% dintre acestea sunt vehicule mai vechi de 10 ani, cu un impact semnificativ asupra calității aerului și a siguranței rutiere.

În paralel, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu doar 3,6% (125.400 de unități), iar segmentul vehiculelor electrice noi a înregistrat un declin sever, de 33,6%, contrastând cu o scădere mai moderată la nivel european de doar 4,9%.

Creșterea alarmantă a importurilor de autoturisme rulate vechi și declinul vânzărilor de mașini electrice noi reprezintă o direcție greșită pentru România”, a declarat Dan Vardie, președintele APIA.