Dilema de la RAR a sforarului „Vuitton” al Transporturilor: trag sforile pentru omul PSD sau pentru cel al PNL?

Publicat: 03 dec. 2024, 09:34, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Dilema de la RAR a sforarului „Vuitton” al Transporturilor: trag sforile pentru omul PSD sau pentru cel al PNL?

Profitând de agitația electorală din aceste zile, sforarul „Vuitton” al Transporturilor, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, încearcă să impună, pentru patru ani, directorul general de la Registrul Auto Român. Dar încă nu știe cum bate vântul politic, ca să se decidă cum trage sforile, adică pentru omul susținut de PSD sau pentru cel al PNL.

În această săptămână, ar trebui ca RAR să aibă un nou director general pentru următorii patru ani. Ca atare, au fost selectați șapte candidați, dar acum lista s-a restrâns la trei.

Cine e favoritul sforarului „Vuitton”: Mihai Alecu sau Dorin Lețea?

Însă bătălia se va da între actualul director general, agronomul Mihai Alecu, susținut de fostul baron PSD de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, în prezent secretar general adjunct al Guvernului (https://www.puterea.ro/pe-cine-vrea-adrian-tutuianu-sa-impuna-director-general-la-rar/), și Dorin Lețea, fost director la Hidro Prahova, susținut de baronul liberal Iulian Dumitrescu „Lamborghini”. Un rol-cheie în desemnarea noului director general al RAR îl are sforarul „Vuitton” al Ministerului Transporturilor, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, care este, din 2017, membru în Consiliul de Administrație de la această instituție. Practic, în aceste zile, sforarul „Vuitton” nu știe în favoarea cui să încline balanța ca să-i fie bine în următorii patru ani. La PSD, are toate ușile închise, iar la PNL, baronul „Lamborghini” este pe linie moartă. Astfel, la ora actuală, sforarul „Vuitton” este disperat: să-l impună pe Mihai Alecu sau pe Dorin Lețea? Poate, totuși, pe ultima sută de metri, DNA îl scapă pe Mîndrescu de această dilemă?